Tată singur, și-a pierdut locul de muncă pentru că a ajutat o bătrână

Bătrâna l-a privit lung, de parcă ar fi vrut să-i țină minte chipul pentru totdeauna.

„Să nu uiți niciodată cine ești, Luis. Bunătatea asta nu se mai găsește ușor.”

Luis a zâmbit slab.
În mintea lui se făcea deja liniște.
Știa ce urma să se întâmple la serviciu.
Și, ciudat, nu mai simțea panică. Doar o tristețe calmă.

Câteva minute mai târziu, Patricia a apărut din magazin, împingând un cărucior plin.
Când și-a văzut bunica la umbră și pe Luis lângă ea, s-a oprit brusc.

„Bunico, ce s-a întâmplat?”

„Băiatul ăsta m-a ajutat. Dacă nu era el, stăteam încă sub soare.”

Patricia l-a privit atent.
Nu părea un om oarecare.
Avea haine simple, dar curate.
Privirea obosită, dar sinceră.

„Mulțumesc mult”, a spus ea. „Nu știu ce ne făceam fără dumneata.”

Luis a dat din cap și s-a uitat la ceas.
Era prea târziu.

„Trebuie să plec”, a spus el încet.

„Ai întârziat din cauza mea, nu-i așa?”, a întrebat Patricia.

Luis a oftat.
„Da. Probabil că mi-am pierdut serviciul.”

Patricia a încremenit.
„Ce serviciu?”

„Lucrez aici. Sau… lucram.”

A doua zi, Luis stătea la masa din bucătărie, privind facturile.
Chiria.
Curentul.
Manualele copilului lui.
Totul însuma mai mult decât avea în cont: 320 de lei.

Telefonul a sunat.

„Domnul Luis Pop?”

„Da.”

„Sunt Patricia Ionescu. Ne-am întâlnit ieri în parcare.”

Luis a amuțit.

„Vreau să ne vedem. Azi. Dacă se poate.”

S-au întâlnit într-o cafenea mică din cartier.
Patricia a venit direct la subiect.

„Bunica mea este proprietara unui lanț de magazine. Inclusiv supermarketul unde lucrați.”

Luis a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare.

„Când am aflat de ce ați fost concediat… bunica a spus un singur lucru: omul ăsta trebuie adus înapoi.”

Dar nu s-a oprit acolo.

„Vrem să vă oferim un post mai bun. Program stabil. Salariu corect. 5.000 de lei pe lună. Și asigurare medicală.”

Luis a rămas fără cuvinte.

„De ce?”, a reușit să întrebe.

Patricia a zâmbit.

„Pentru că ați ales să fiți om înainte de a fi angajat.”

Câteva luni mai târziu, Luis își lua copilul de la școală, liniștit.
Avea stabilitate.
Avea demnitate.
Avea liniște.

Și, din când în când, o vizita pe bunica Patriciei.
Stăteau de vorbă.
Beau ceai.
Și își aminteau ziua aceea din parcare.

Ziua în care bunătatea i-a schimbat viața.