Vă rugăm… faceți-vă că sunteți tatăl nostru

Femeia s-a oprit la câțiva pași de masă.

Mâinile îi tremurau.

Leonard încă ținea cele trei fetițe în brațe, iar ele se agățau de el ca și cum l-ar fi cunoscut de o viață.

— Îmi pare rău… a spus femeia încet.

Vocea ei era răgușită, ca și cum nu mai vorbise de mult.

— Nu trebuiau să vă deranjeze.

Leonard s-a ridicat încet, dar nu le-a lăsat din brațe pe fete.

— Nu m-au deranjat, a spus el calm. Dar cred că merită o explicație.

Femeia a închis ochii o clipă.

Când i-a deschis din nou, lacrimile îi curgeau fără oprire.

— Mă numesc Ana.

A făcut un gest spre fete.

— Ele sunt Ilinca, Mara și Daria.

Cele trei au ridicat capul.

— Tati… rămâi cu noi, nu? a șoptit Mara.

Leonard a simțit din nou acea strângere în piept.

Ana a inspirat adânc.

— Eu… nu mai am mult timp.

Restaurantul era atât de liniștit încât se auzea pianul din cealaltă sală.

— Am cancer.

Cuvintele au căzut grele, ca o piatră.

— Doctorii mi-au spus acum trei luni că nu mai există tratament.

O femeie de la masa alăturată și-a dus mâna la gură.

Ana a continuat.

— Tatăl lor a plecat când eram însărcinată. Nu l-au văzut niciodată.

Vocea i s-a frânt.

— Am încercat să strâng bani, să le las ceva… dar n-am reușit.

A scos din geantă un dosar subțire.

— Mâine dimineață vine protecția copilului.

Cele trei fete au început să plângă în liniște.

— Vor fi duse la orfelinat.

Leonard a simțit că stomacul i se strânge.

— Și asta a fost ideea lor… a spus Ana cu un zâmbet trist. Au vrut să știe cum e să aibă un tată măcar o dată.

Fetițele îl priveau acum cu speranță.

Restaurantul era complet tăcut.

Leonard s-a uitat la ele.

Apoi la Ana.

Și dintr-odată, toate anii lui de singurătate au căpătat sens.

El avea bani.

Avea case.

Avea afaceri.

Dar nu avea pe nimeni.

Și acum trei perechi de ochi albaștri îl priveau ca pe ultima lor salvare.

Leonard a scos telefonul.

— Alo, Mihai? a spus el calm.

— Da, domnule Feraru.

— Sună-l pe avocat. Acum.

Toți din restaurant ascultau.

— Spune-i să pregătească documentele pentru adopție de urgență.

Ana a ridicat capul brusc.

— Ce…?

Leonard s-a aplecat la nivelul fetelor.

— Ce spuneți, domnișoarelor… vreți un tată adevărat?

Cele trei au izbucnit în lacrimi.

— DAAA!

Una dintre ele i-a cuprins gâtul.

Ana s-a prăbușit pe scaun, plângând.

— Nu… nu pot să cred…

Leonard i-a pus o mână pe umăr.

— De azi înainte nu mai sunteți singure.

Pentru prima dată în mulți ani, milionarul nu se mai simțea gol.

Pentru că viața lui, atât de liniștită și rece până atunci, tocmai devenise o familie.