I s-a spus că fiul ei nu mai este în viață, dar peste câteva zile a primit un apel de pe un număr necunoscut

I s-a spus că fiul ei nu mai este în viață, dar peste câteva zile a primit un apel de pe un număr necunoscut 😢😲

Cu câteva zile în urmă, satul fusese cuprins de neliniște. Un grup de soldați tineri, printre care și fiul Anei — Alexei, plecase într-o misiune de recunoaștere prin pădure, dar nu s-au mai întors. Unul dintre ofițeri susținea că i-a văzut intrând în desiș, dar apoi pădurea parcă i-a înghițit. Echipele de căutare au străbătut zona zi de zi, dar fără niciun rezultat.

În a treia zi, autoritățile i-au declarat oficial dispăruți, iar două zile mai târziu — morți. Părinților li s-au înmânat documentele. Anei i-au oferit un steag împăturit în triunghi și i-au spus că fiul ei nu fusese găsit, dar din cauza circumstanțelor, se presupunea că nimeni nu putea să supraviețuiască.

A doua zi, în sat a avut loc înmormântarea. O procesiune mică, clopote sumbre, un sicriu gol acoperit cu drapelul. Ana stătea în fața mormântului, strângându-și batista, ca pe ultima fărâmă a fiului ei. Nu putea să creadă, dar nici speranță nu mai avea.

Încerca să se împace cu realitatea.

Dar apoi, la două zile după înmormântare, când se lăsase întunericul afară, iar liniștea domnea în casă, telefonul a sunat brusc. Era un număr necunoscut. Inima i-a tresărit — de obicei astfel de apeluri aduceau vești proaste.

— Alo? — a șoptit ea, abia respirând.

De cealaltă parte s-a auzit o voce răgușită:

— Ana Smirnova?

— Da, sunt eu…

— Aici e fiul dumneavoastră, vrea să vorbească cu dvs. Alo? Doamnă? Sunteți bine?

Ana nu putea să creadă. S-a ridicat brusc de pe scaun și a apăsat telefonul la ureche cu și mai multă forță.

— Da, da, sunt aici!

— Mamă?

— Leșa?! Ești tu? Ești… viu?!

— Da, mamă, sunt viu. Am fost răniți, ne-am ascuns într-o râpă. Nu am avut semnal. Abia azi am reușit să găsim o stație radio… Am vrut atât de mult să te sun…

Lacrimile de ușurare i-au curs pe obraji. Plângea, cu mâna strânsă pe piept.

— Slavă Domnului… Slavă Domnului, fiule… Eu te-am… te-am înmormântat deja…

— Știu. Mi-au spus. Dar vin acasă curând, mamă. Sunt viu. Iartă-mă…

Și în acel moment, chiar și noaptea de afară părea mai luminoasă.