Cu o săptămână înainte de nunta noastră, familia lui l-a luat cu avionul în Florida

Pe prima pagină era extrasul contului.

Cu toate transferurile marcate cu roșu.

Sub ele, semnătura falsificată.

Andrei a clipit de câteva ori, ca și cum ochii îi refuzau realitatea.

A dat pagina.

A doua foaie era raportul de la bancă.

A treia, verificarea firmei.

A patra, o copie după plângerea pregătită de Clara.

Mâinile au început să-i tremure.

— Ana… nu e ceea ce crezi, a spus el.

Am rămas liniștită.

— Atunci explică-mi.

A înghițit în sec.

— Tata… a făcut niște investiții temporare.

— Cu banii de nuntă?

Nu a răspuns.

Am mai scos o foaie din dosar și i-am întins-o.

Era fotografia de pe Instagram.

El, părinții lui și Irina Popa la masă.

Paharul de șampanie ridicat.

Comentariul de dedesubt: „O seară perfectă cu oameni minunați.”

Fața lui s-a închis complet.

— Nu e ce pare.

— Ba exact asta pare.

Tăcerea s-a așezat între noi ca o piatră.

În bucătărie se auzea doar frigiderul.

După câteva secunde a încercat să zâmbească.

— Putem rezolva asta. Îți dau banii înapoi.

Am râs.

Nu tare.

Doar scurt.

— Nu e vorba doar de bani.

Am împins dosarul spre el.

— E vorba de fraudă. De înșelăciune. Și de faptul că familia ta a crezut că sunt suficient de naivă încât să nu verific nimic.

Andrei s-a așezat pe scaun.

Părea brusc mai mic.

— Tata o să rezolve…

— Nu.

Vocea mea a fost calmă.

— Am trimis deja documentele la bancă și la poliție.

Capul lui s-a ridicat brusc.

— Ce?!

— Azi dimineață.

Am scos telefonul și i-am arătat confirmarea.

Și atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.

Masca lui sigură s-a rupt.

— Ana, te rog… dacă iese scandal, tata e terminat.

— Nu eu am făcut asta.

Ochii lui s-au umezit pentru prima dată de când îl cunoșteam.

— Nu trebuia să afli.

Am dat din cap.

— Exact asta e problema.

Nu faptul că au încercat.

Ci faptul că erau siguri că nu voi afla.

După câteva minute s-a ridicat încet.

A închis dosarul.

Și-a luat valiza.

— Unde pleci? am întrebat.

— Acasă la ai mei.

— Bine.

S-a oprit în ușă.

— Nunta?

Am zâmbit.

— Se anulează.

A dat din cap încet și a plecat.

Ușa s-a închis cu un zgomot scurt.

Am rămas singură în apartament.

Am inspirat adânc.

Apoi am făcut ceva ce nu mai făcusem de zile întregi.

Am sunat-o pe mama.

— Mamă?

— Da, fata mea?

— Nunta nu mai e.

A urmat o tăcere.

Apoi vocea ei calmă.

— Atunci hai acasă. Facem sarmale și o luăm de la capăt.

Am zâmbit pentru prima dată cu adevărat.

Uneori pierzi o nuntă.

Dar îți salvezi viața.