Logodnica șefului mafiei a închis doi copii într-o cameră frigorifică

Maria și-a dus mâna la gură ca să nu scoată vreun sunet.

Dincolo de ușă se auzea plânsul slab al unei fetițe.

— Matei… mi-e frig…

Femeia simțea că nu mai poate respira.

S-a uitat disperată în jur. Pe perete era un panou electronic cu cifre roșii. Codul.

Dar nu-l știa.

A încercat să tragă de clanță. Nimic.

— Cât timp sunteți acolo? a întrebat cu voce tremurată.

— Nu știm… a răspuns băiatul. Cred că multe zile…

Maria a simțit că i se face rău.

A fugit în bucătărie și a început să caute prin sertare, dulapuri, orice. Mâinile îi tremurau atât de tare încât scăpa lucrurile pe jos.

Atunci a văzut un carnețel mic, ascuns într-un sertar încuiat.

Înăuntru erau mai multe cifre și liste de cumpărături.

Lângă un număr era scris simplu:

„Frigider.”

Maria a fugit înapoi în subsol și a tastat codul.

Bip.

Ușa s-a deschis încet.

Un val de aer rece i-a lovit fața.

Iar înăuntru, pe niște saltele subțiri, stăteau doi copii înfofoliți în pături ude.

Matei își ținea sora în brațe.

Sofia tremura atât de tare încât abia putea vorbi.

Mariei i s-au umplut ochii de lacrimi.

— Doamne Dumnezeule…

A intrat repede și i-a scos afară.

Copiii erau înghețați.

Le-a încălzit mâinile, i-a dus în camera ei de la mansardă și le-a făcut ceai cald. Sofia plângea încontinuu, iar Matei se uita speriat spre ușă de fiecare dată când auzea vreun zgomot.

— Nu trebuie să știe Diana că am ieșit… a șoptit băiatul.

— De ce vă ținea acolo?

Matei a coborât privirea.

— Pentru că tata ne iubește mai mult pe noi.

Mariei i s-a strâns inima.

A aflat apoi adevărul, bucată cu bucată.

Diana îi ura pe copii.

De fiecare dată când Alexandru pleca din țară sau în delegații, îi închidea în camera frigorifică ore întregi. Uneori chiar toată noaptea. Le spunea că dacă spun ceva, tatăl lor va muri.

— Ea a zis că mama noastră a murit fiindcă nu a ascultat, a șoptit Sofia printre lacrimi.

Maria a simțit un fior rece pe șira spinării.

În acel moment a auzit motorul unei mașini în curte.

Diana se întorsese.

Farurile au luminat pereții vilei.

Maria a stins imediat lumina din cameră.

Pași.

Tocuri pe marmură.

Apoi vocea rece a Dianei răsunând prin casă:

— Maria!

Copiii au încremenit.

— Ascundeți-vă, a șoptit femeia.

I-a băgat repede într-un dulap mare și a coborât tremurând scările.

Diana o aștepta în living, elegantă, perfectă, cu un pahar de vin în mână.

— Ce făceai sus?

— Curățenie…

Diana s-a apropiat încet.

— Ai fost în subsol?

Maria a simțit că i se oprește inima.

— Nu.

Diana a zâmbit ușor.

Dar zâmbetul acela era mai înfricoșător decât o palmă.

— Sper că spui adevărul.

Atunci telefonul Dianei a sunat.

Femeia a răspuns iritată, apoi fața i s-a schimbat complet.

— Ce înseamnă că se întoarce mâine?! trebuia să fie plecat încă o săptămână!

Maria a ridicat ușor privirea.

Alexandru se întorcea acasă.

Pentru prima dată în multe zile, copiii aveau o șansă.

Dar în aceeași noapte, Maria a auzit altceva.

Diana vorbea la telefon pe terasă.

— Nu mai pot continua așa… Dacă află Alexandru, suntem terminați. Trebuie rezolvat înainte să ajungă.

Maria a simțit că o trec fiorii.

— Nu-mi pasă cum, continua Diana. Mâine dimineață copiii dispar definitiv.

Aerul i-a rămas blocat în piept.

Nu mai era vorba doar despre cruzime.

Copiii erau în pericol de moarte.

Maria a urcat în fugă la mansardă.

Matei și Sofia dormeau îmbrățișați unul de altul.

Și atunci a luat cea mai periculoasă decizie din viața ei.

I-a trezit încet.

— Ne jucăm un joc, le-a spus. Trebuie să plecăm fără să ne audă nimeni.

Afară ploua torențial.

Maria le-a pus haine groase, i-a luat de mână și i-a scos prin ușa din spate a vilei.

Dar exact când au ajuns la poartă, farurile unei mașini negre au luminat aleea.

Diana îi descoperise.