Fiul meu m-a sunat să-mi spună să nu mai trec atât de des pe la casa lui

— Cu cardul.

Daniel a scos un card de credit negru.

Era conectat direct la contul lui principal.

În mod normal cheltuia fără să se gândească.

La urma urmei, rata la apartament era plătită de mama lui.

Salariul lui era doar pentru distracție.

Chelnerul a trecut cardul.

Terminalul a emis imediat un semnal de eroare.

— Îmi pare rău, domnule, tranzacția a fost respinsă.

Daniel s-a încruntat.

— Mai încercați o dată.

Chelnerul a încercat din nou.

Lumina roșie a rămas aprinsă.

Exact atunci telefonul lui Daniel a început să primească notificări.

„Contul terminat în 3921 nu a putut efectua plata creditului ipotecar de 3.800 de lei din cauza fondurilor insuficiente.”

„Vă rugăm să efectuați depunerea necesară pentru a evita afectarea istoricului de credit.”

„Notificare sistem: din cauza riscului ridicat de întârziere, cardul de credit asociat a fost suspendat temporar.”

Fața lui Daniel s-a albit instantaneu.

Efectul vinului a dispărut complet.

S-a ridicat brusc.

Scaunul a zgâriat podeaua cu un sunet neplăcut.

Fără să-i pese de privirea surprinsă a Paulei, a sunat-o imediat pe Carmen Radu.

„Numărul apelat se află în modul silențios…”

Vocea automată a răsunat rece.

Mâna lui Daniel a strâns telefonul atât de tare încât aproape l-a deformat.

Venele de pe frunte i s-au umflat una după alta.

Ceasul arăta exact ora unu noaptea.

În casa veche.

Lumina principală era stinsă.

Rămăsese aprins doar lampadarul din colț.

Carmen Radu stătea într-un fotoliu.

În mână avea o cană cu ceai tare, răcit de mult.

BANG!

Ușa metalică a fost lovită puternic.

Apoi s-a auzit o cheie răsucită de mai multe ori în yală.

După aceea, ușa s-a deschis violent.

Vântul rece al nopții, amestecat cu miros de alcool și parfum puternic, a intrat în sufragerie.

Cravata lui Daniel era strâmbă.

Ochii îi erau roșii.

A intrat direct în casă.

Urmele pantofilor plini de noroi au rămas pe podeaua de lemn proaspăt curățată.

— Mamă!

— Ce naiba faci?

A aruncat cheile mașinii pe măsuța de cafea.

Sticla a vibrat puternic.

— Eu doar ți-am cerut să nu mai vii atât de des la apartamentul nou!

— Chiar trebuia să mă ameninți oprind plata creditului?

— Îți dai seama cât m-ai făcut de râs în fața Paulei?

Carmen nici măcar nu a ridicat capul.

A lăsat încet cana pe masă.

Sunetul porțelanului a fost foarte discret.

Dar extrem de clar.

— Tu ai fost făcut de râs.

— Și ce legătură are asta cu mine?

Vocea ei era atât de calmă încât părea necunoscută.

Ca și cum ar fi vorbit cu un străin.

Daniel a rămas nemișcat.

În amintirile lui, mama sa fusese mereu răbdătoare.

Era suficient să ridice tonul și ea ceda imediat.

Răceala de astăzi îl neliniștea fără motiv.

— Încă faci pe supărata, nu?

A strâns din dinți.

Și-a sprijinit ambele mâini pe măsuță, încercând să domine situația.

— Transferă-mi banii chiar acum!

— Dacă mâine banca raportează asta la Biroul de Credit, îmi afectează și serviciul!

Abia atunci Carmen a ridicat capul.

Privirea ei s-a fixat direct asupra lui.

Nu era furie.

Nu era durere.

Doar răceala cuiva care văzuse deja totul.

A deschis sertarul de sub măsuță.

A scos un dosar transparent.

Apoi a împins spre Daniel un teanc gros de documente.

— Trei ani și patru luni.

— Patruzeci de luni în total.

— 3.800 de lei pe lună pentru credit.

— 25.000 de lei când ți-ai schimbat mașina.

— Și toate transferurile mici din fiecare zi.

Degetele ei au atins ușor teancul de hârtii.

— În total, 178.000 de lei.

— Aici este evidența completă.

— Dacă tu consideri că nu am dreptul să pun piciorul în acea casă.

— Atunci, începând de astăzi.

— Banii mei.

— Să nu te mai gândești vreodată să folosești niciun leu din ei.