I-am dat afară din apartamentul meu pe fiul meu, pe nora mea și pe cei trei nepoți

Când soțul meu, Orest, a plecat dintre noi, nu m-am așteptat niciodată că va fi atât de greu să rămân singură. Am muncit o viață întreagă împreună, am amenajat căsuța noastră pas cu pas, am visat cum vom petrece acolo bătrânețile.

Dar n-a fost să fie. Orest nu a mai avut putere, iar în ciuda tuturor eforturilor medicilor, inima lui n-a mai rezistat.

După moartea lui, am simțit un gol imens în viața mea. Însă, la scurt timp, fiul meu mi-a propus să se mute împreună cu familia lui la mine. Spunea că îmi va fi greu singură și că, dacă vor fi aproape, mă vor ajuta oricând voi avea nevoie. Am acceptat.

Fiul și nora mea nu aveau locuință proprie și stăteau în chirie. După nuntă, au avut trei copii, iar toate veniturile lor mergeau pe cheltuielile familiei.

I-am dat afară din apartamentul meu pe fiul meu și familia lui și nu regret: iată de ce

Speram că prezența copiilor și a nepoților va umple acel gol din suflet. Dar traiul împreună a devenit de nesuportat. Copiii țipau continuu, cereau atenție fără oprire, iar eu nu mai puteam să mă odihnesc.

Zgomot, țipete, alergături din zori până-n noapte — totul a devenit un coșmar pentru mine. Nora, deși e o femeie blândă, nu reușea să facă față copiilor și treburilor casei. Pretutindeni era dezordine — jucării aruncate, haine împrăștiate — iar eu mereu am fost o persoană care prețuiește ordinea.

Într-o zi, n-am mai rezistat și i-am spus fiului meu că e timpul să își ia familia și să locuiască separat. E un bărbat în toată firea, iar eu cred că trebuie să își asume responsabilitatea pentru casa lui.

I-am dat afară din apartamentul meu pe fiul meu și familia lui și nu regret: iată de ce

El s-a revoltat și mi-a spus că în apartament este loc pentru toți și că nu au de gând să plece. Dar eu i-am spus clar că am nevoie de liniște, că sunt epuizată de atâta zgomot și dezordine.

Fiul s-a înfuriat. Ba chiar a deschis un proces pentru împărțirea apartamentului, dar cu ajutorul unui avocat bun am reușit să îmi apăr dreptul asupra locuinței. După aceea, și-au strâns lucrurile și s-au mutat înapoi în chirie.

Și tot eu am rămas considerată vinovată. Dar oare chiar sunt?