S-a căsătorit cu CEA MAI FRUMOASĂ fiică a celui mai puternic om din regiune..

Miroslava era ghemuită într-un colț al camerei.

Nu își scosese încă rochia de mireasă.

Ținea genunchii la piept și tremura.

În clipa în care l-a văzut pe Ostap în ușă, a ridicat instinctiv mâinile deasupra capului, încercând să se protejeze.

Ca și cum s-ar fi așteptat să fie lovită.

Ostap a rămas nemișcat.

— Miroslava… nu-ți fac niciun rău.

Ea continua să tremure.

— Te rog… nu spune că am greșit cu ceva.

Vocea îi era aproape stinsă.

Ostap a înțeles atunci că spaima ei nu avea nicio legătură cu nunta.

— Cine te-a făcut să te temi atât de tare?

Femeia a închis ochii.

Minute întregi nu a răspuns.

În cele din urmă a șoptit:

— Tata.

Ostap a simțit cum i se strânge inima.

— Toată lumea îl vede ca pe un om respectat.

Dar acasă era alt om.

Dacă zâmbeam prea mult, mă pedepsea.

Dacă plângeam, mă pedepsea.

Dacă vorbeam fără să fiu întrebată… mă pedepsea.

Și-a tras ușor mâneca rochiei.

Pe brațe se vedeau cicatrici vechi.

Unele erau aproape vindecate.

Altele păreau încă recente.

— Mama a murit când aveam doisprezece ani.

După aceea am rămas doar eu și el.

Toți credeau că mă răsfață.

Adevărul era că trăiam cu frică în fiecare zi.

Ostap nu mai putea spune nimic.

Înțelesese de ce tresărise în biserică atunci când tatăl ei îi atinsese umărul.

Nu era un gest de afecțiune.

Era gestul care, ani întregi, fusese urmat de violență.

În zilele care au urmat, Ostap nu a încercat să o apropie cu forța.

A luat micul dejun cu ea.

A plimbat-o prin grădini.

I-a citit din cărțile ei preferate.

Și, pentru prima dată după mulți ani, Miroslava a început să doarmă fără să se trezească speriată în fiecare noapte.

Dar Severin nu accepta să piardă controlul.

La două săptămâni după nuntă, a venit la conac fără să anunțe.

A intrat direct în salon.

— Miroslava, vino cu mine.

Ea a încremenit.

Dar, înainte să facă vreun pas, Ostap s-a ridicat.

— Soția mea nu pleacă nicăieri dacă nu dorește.

Severin a zâmbit rece.

— Îți amintești cine ți-a salvat familia de la faliment?

— Da.

— Atunci fă ce spun.

Ostap l-a privit drept în ochi.

— Mi-am plătit deja datoria.

Am acceptat această căsătorie.

Dar nu am cumpărat și dreptul dumneavoastră de a continua să-i distrugeți viața.

Pentru prima dată, Miroslava l-a văzut pe cineva înfruntându-l pe tatăl ei.

Severin a plecat furios, amenințând că îi va ruina pe amândoi.

Nu știa însă că Ostap păstrase ani la rând documente despre afacerile ilegale ale socrului său.

În următoarele luni, dovezile au ajuns la autorități.

Ancheta a durat aproape un an.

Iar într-o dimineață, Severin Verbițchi a fost arestat chiar în fața conacului în care își construise imperiul.

Când mașinile poliției au dispărut pe poartă, Miroslava a izbucnit în plâns.

Nu de teamă.

Ci de ușurare.

În aceeași seară, i-a luat mâna lui Ostap.

— Știi care este primul lucru pe care îl fac fără frică?

— Ce?

Ea a zâmbit pentru prima dată cu adevărat.

— Respir.

Iar Ostap a înțeles că, dintre toate averile pe care le-ar fi putut primi prin acea căsătorie, cea mai valoroasă fusese să vadă cum omul de lângă el învață, încet, că viața poate exista și fără frică.