Probabilitatea ca fratele meu să fie tată este zero

În cameră s-a lăsat o liniște apăsătoare.

Tatiana îl privea pe Alex.

Nu pe Sorina.

Pe soțul ei.

— Tu ai fost de acord cu asta?

Alex și-a ferit privirea.

— Sorina doar a vrut să lămurim lucrurile…

— Ținând cu forța un copil de patru ani?

El nu a răspuns.

Tatiana și-a luat fiul în brațe și a ieșit din cameră.

În acea seară nu a mai rostit niciun cuvânt.

A doua zi dimineață a mers cu Călin la un psiholog pentru copii, care a consemnat în fișă faptul că băiatul fusese imobilizat împotriva voinței sale și era vizibil speriat.

Apoi a consultat un avocat.

O săptămână mai târziu, Sorina a apărut triumfătoare la ușa lor.

Ținea un dosar în mână.

— Ei bine, am rezultatele!

A aruncat foile pe masă.

— Probabilitatea ca Alex să fie tată este zero! Apartamentul îi aparține familiei noastre, iar tu pleci de aici!

Tatiana a luat calm documentele.

Le-a citit câteva secunde.

Apoi a ridicat privirea.

— Ai citit măcar numele de pe prima pagină?

Sorina a clipit nedumerită.

Tatiana a întors dosarul spre ea.

Pe formular scria clar că proba de păr nu conținea ADN suficient pentru analiză și că laboratorul folosise o probă biologică diferită, trimisă ulterior de solicitant.

Mai jos apărea un alt nume.

Nu al lui Călin.

Ci al nepotului Sorinei.

În graba ei, încurcase probele.

Sorina s-a făcut albă la față.

— Nu… nu se poate…

În acel moment, Tatiana a scos un alt plic.

— Între timp, eu am făcut un test legal, într-un laborator acreditat, cu acordul tatălui și în condiții controlate.

L-a pus lângă primul.

Rezultatul era clar.

Probabilitatea de paternitate: 99,9999%.

Alex era tatăl copilului.

Sorina rămăsese fără cuvinte.

Dar Tatiana nu terminase.

— Și acum partea cu apartamentul.

A scos contractul de vânzare-cumpărare.

Locuința fusese cumpărată înainte de căsătorie, exclusiv pe numele ei, din banii obținuți din vânzarea apartamentului moștenit de la bunica sa.

Alex nu avea niciun drept de proprietate.

— Deci nimeni nu-mi poate cere să predau ceva ce îmi aparține.

Alex și-a dus mâna la frunte.

— Tatiana…

— Nu, Alex. Ai permis ca fiul nostru să fie ținut cu forța și traumatizat din cauza unor bârfe absurde. Ai ales să-ți crezi sora înainte să ai încredere în familia ta.

Două luni mai târziu, Tatiana a depus actele de divorț.

Instanța a stabilit domiciliul copilului la mamă, iar Alex a primit un program de vizitare.

Sorina a încercat să mai intervină.

Dar judecătorul a aflat și despre episodul în care îl imobilizase pe copil și îi tăiase părul fără acordul mamei.

Comportamentul ei a fost consemnat în dosar.

Câteva săptămâni după pronunțarea divorțului, Alex și-a strâns lucrurile.

A plecat din apartament cu două valize.

În prag s-a întors spre Tatiana.

— Unde să mă duc acum?

Ea l-a privit calm.

— Nu știu.

Poate la sora ta.

Doar ea era atât de convinsă că eu trebuia să rămân fără casă.

Până la urmă, viața a avut alt plan.

Nu Tatiana a fost cea care și-a făcut bagajele.

Ci chiar fratele pe care Sorina încercase cu atâta înverșunare să-l „apere”.