O FEMEIE FĂRĂ COPII SE ÎNTOARCE MAI DEVREME DINTR-O DEPLASARE… ȘI GĂSEȘTE UN BEBELUȘ ÎN CASA EI

Din pragul ușii, Vanessa o zări pe femeia care vorbea. Avea vreo treizeci și ceva de ani, părul prins într-un coc lejer și o privire tulbure. Ținea în brațe bebelușul, iar Eric stătea pe marginea canapelei, cu mâinile încrucișate și umerii căzuți.

— Vanessa, șopti el când o văzu. Pot să-ți explic…

— Cine e ea? întrebă Vanessa, privind direct spre femeie.

— Numele meu e Irina. Îl cunosc pe Eric de mulți ani… a fost un moment, o greșeală. Bebelușul e… posibil să fie al lui, spuse femeia ezitând.

Vanessa simți că aerul i se subțiază.

— Deci ai avut o aventură?

— Nu. A fost înainte să ne căsătorim, dar… n-am știut niciodată dacă copilul era al meu. Până Irina a apărut cu el la ușă.

— Și de ce n-ai spus nimic? întrebă Vanessa, glasul tremurând.

— Pentru că te iubesc. Și nu voiam să te pierd. Aștept rezultatul testului, apoi voiam să-ți spun totul, răspunse Eric, sincer.

Vanessa se uită la bebeluș. Nu era vina lui. Nu ceruse să vină pe lume în confuzie și minciună. Dar nici ea nu ceruse să trăiască un coșmar.

— O să rămân până vine rezultatul, spuse ea calm. Dar după aceea… o să decid dacă mai putem fi o familie.

Și, pentru prima oară în viața ei, Vanessa simți că trebuie să-și aleagă propria pace. Indiferent de adevărul care avea să iasă la lumină.