Un bărbat de 75 de ani comanda zilnic 14 bidoane de apă minerală

…era un mic paradis sub pământ. Sub pardoseala vechii case, se întindea o pivniță transformată în adăpost. Zeci de oameni, femei și copii, stăteau acolo înghesuiți, dar în liniște, cu priviri pline de recunoștință.

Polițiștii s-au uitat unii la alții fără să spună nimic. Eu am rămas cu gura căscată. Bătrânul ne-a făcut semn să intrăm și, cu o voce tremurată, a zis:

— Nu sunt ai mei… dar nici nu pot să-i las pe drumuri.

Apoi am aflat totul. În urmă cu un an, casa din capătul uliței devenise un refugiu improvizat pentru familii care și-au pierdut locuințele într-un incendiu. Omul, pe nume Nea Ilie, nu a putut suporta să-i vadă dormind pe stradă și i-a adus la el. Le făcuse paturi din paleți, gătea pentru ei cât putea și, pentru că apa de la robinet era infestată, cumpăra zilnic bidoane pentru toată lumea.

Fiecare sticlă era un gest de bunătate. Fiecare zi — o dovadă că încă mai există oameni cu suflet mare.

— Mi-a rămas doar pensia, spunea el, dar atâta timp cât mai pot, n-o să-i las fără apă și mâncare. Dumnezeu mi-a dat mie destul, pot să împart și eu puțin.

Polițiștii au tăcut. Nimeni nu s-a gândit să-l amendeze. Unul dintre ei chiar s-a dus până la mașină și a adus o pungă cu alimente. Eu, rușinat că m-am îndoit de el, i-am cerut iertare. Bătrânul mi-a zâmbit din nou, același zâmbet misterios, dar de data asta am înțeles ce ascundea: bunătate.

După câteva zile, vestea s-a răspândit în tot cartierul. Oameni pe care nu-i cunoșteam au început să vină cu mâncare, haine, jucării. Cineva a reparat acoperișul, altul a tras un furtun ca să aibă apă curată. Femeile din sat au adus pături și au gătit ciorbă pentru toți.

Nea Ilie stătea pe prispa lui, uitându-se cum copiii râd în curte. În ochii lui se vedea o lacrimă.

— Vezi, băiete, mi-a zis el într-o zi, nu trebuie să ai avere ca să faci bine. Trebuie doar să-ți pese.

Am rămas mult timp cu vorbele lui în minte. Poate că lumea n-ar mai fi atât de rece dacă fiecare ar da puțin din ce are. Poate că și 14 bidoane de apă pot schimba vieți.

De atunci, în fiecare dimineață, când încarc mașina cu apă, îmi amintesc de bătrânul care a transformat o casă veche într-un loc al speranței. Și mă gândesc că, în tăcere, el ne-a dat tuturor o lecție — că bunătatea adevărată nu face zgomot, dar se simte până departe.