Mama mea m-a lăsat în urmă când aveam treisprezece ani

Notarul a rupt sigiliul plicului cu grijă, ca și cum știa că fiecare cuvânt urma să taie adânc.

Claudia și-a umezit buzele și a încercat să pară calmă, dar mâinile îi tremurau ușor.

Iulian a început să citească.

„Claudia, dacă citești această scrisoare, înseamnă că nu te-ai întors pentru fiul nostru, ci pentru bani. Exact așa cum m-am temut.”

Respirația ei s-a oprit.

„Când ai plecat, Marcu avea treisprezece ani. Plângea noaptea, se prefăcea ziua că e bine și mă întreba, mereu, ce a greșit. Eu i-am spus că nimic. Adevărul e că tu ai ales să pleci. Și ai ales să nu te mai întorci.”

Claudia a încercat să întrerupă.

— Iulian, te rog…

— Sunt obligat să citesc integral, a spus notarul, calm.

„În toți acești ani, nu ai trimis un leu, nu ai dat un telefon, nu ai întrebat dacă este bine. L-am crescut singur. Am muncit, am strâns, m-am împrumutat. Tot ce am construit a fost pentru el.”

Am simțit un nod în gât.

„De aceea, îți las exact ceea ce ai oferit și tu fiului nostru: nimic.”

Claudia s-a ridicat brusc în picioare.

— Asta e o glumă proastă!

Notarul a continuat, fără să o privească.

„Moștenirea mea, în valoare de 6,4 milioane de lei, revine integral fiului meu, Marcu Vasile. Fără condiții. Fără termene. Fără drept de contestare.”

Camera a devenit brusc prea mică.

Claudia s-a prăbușit înapoi pe scaun.

— Nu se poate… eu sunt soția…

— Ai fost, am spus eu încet. Demult.

Notarul a luat al doilea plic și mi l-a întins.

L-am deschis cu mâini care îmi tremurau.

„Fiule, dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt. Să nu porți ură. Dar să nu mai permiți nimănui să te folosească. Ai fost suficient de puternic să supraviețuiești fără ea. Acum fii suficient de înțelept să mergi mai departe.”

Am ridicat privirea.

Claudia mă privea cu ochii goi.

— Marcu… eu sunt mama ta.

— Mama mea nu m-a lăsat singur, i-am răspuns. Mama mea m-a crescut. Iar tatăl meu a fost ambii părinți.

Notarul a închis dosarul.

— Ședința s-a încheiat.

Claudia a ieșit clătinându-se, cu tocurile sunând mult mai încet decât la intrare.

Am rămas câteva clipe singur.

Pentru prima dată, nu mai simțeam abandon.

Simțeam liniște.