Nepotul a transformat-o pe bunica bolnavă în bătaia de joc a internetului!

Când a auzit totul, bătrâna a rămas nemișcată pe scaunul din bucătărie. Ținea în mână cana ei de ceai, tremurând ușor. Nu înțelegea cum un copil crescut în casa ei, pe care îl legăna când era mic, ajunsese să o umilească așa, pentru câțiva bani și niște râsete străine.

Fiica ei, Mariana, a stat toată noaptea să șteargă filmulețele de pe internet. Plângea și se întreba unde a greșit ca mamă. Soțul ei murise de câțiva ani, iar băiatul cel mare — tatăl tânărului — se pierduse în băutură. Femeia își crescuse singură copiii, muncind de dimineața până seara, iar acum vedea cum nepotul pe care îl iubise mai mult decât pe oricine o făcea de râs în toată țara.

A doua zi dimineață, a mers la casă. Bunica stătea în curte, cu basmaua legată sub bărbie și privea florile uscate din grădină. Când a văzut-o, i-a zâmbit slab.

— Mamă, știi ce-a făcut ăla mic? întrebă Mariana, cu vocea tremurândă.
— Am auzit ceva… dar nu cred că e așa grav, spuse bătrâna liniștit. El e copil, nu știe ce face.

Mariana s-a prăbușit în genunchi în fața ei.
— Mamă, toată lumea râde de tine! Toți te-au văzut pe internet, cum te filma și te lua peste picior!

Bătrâna a oftat adânc.
— Lasă-i să râdă, dragă. Oamenii care n-au rușine, n-au nici inimă. Dar eu nu vreau să-l urăsc. Am văzut destul rău la viața mea. Dacă-l certăm, n-o să priceapă nimic.

Cuvintele ei, simple, au tăiat-o pe Mariana în suflet. În loc de ură, femeia bătrână avea milă. Și poate tocmai de aceea fusese mereu un om bun.

Seara, nepotul s-a întors acasă, cu căștile în urechi și telefonul în mână. Nu se aștepta să-l aștepte cineva. Când a intrat, bunica i-a zâmbit.
— Hai, dragul meu, am făcut sarmale. Stai jos să mănânci.

El a dat ochii peste cap.
— Lasă, bunico, că n-am timp. Tre’ să postez ceva.

Atunci bătrâna i-a luat telefonul din mână, cu o mișcare surprinzător de hotărâtă.
— Stai jos. Acum te uiți la mine.

Nepotul a rămas blocat. Era pentru prima oară când o vedea așa. Ochii ei, odinioară blânzi, acum aveau o lumină puternică, plină de durere, dar și de demnitate.

— Când te-am ținut în brațe, erai un copilaș frumos, cu suflet curat. Ți-am făcut pachețelul la școală, ți-am legat șireturile, te-am învățat să spui rugăciunea de seară. Și tu… m-ai vândut pentru niște like-uri.

Tânărul a coborât privirea. Deodată, tot ce făcuse i s-a părut mizerabil.
— N-am vrut să… să te rănesc, a bâiguit el.

Bătrâna i-a pus o mână pe obraz.
— Știu, dragul meu. Dar ce-ai făcut m-a durut mai tare decât orice boală. Ai uitat că rușinea nu se șterge cu bani.

În tăcerea aceea grea, tânărul și-a lăsat telefonul pe masă. În ziua următoare, și-a șters toate conturile. A mers la bunica în fiecare dimineață, ajutând-o la grădină, la cumpărături, la tot ce putea.

Timpul a trecut, iar oamenii au uitat filmulețele. Dar el nu le-a uitat niciodată.

Într-o zi, a făcut un clip nou. Nu cu glume, nu cu batjocură. Cu bunica lui, zâmbitoare, ținând în mână o floare. Sub imagine, a scris doar atât:
„Cine râde de bătrâni, râde de viitorul lui.”

Clipul s-a răspândit rapid. De data asta, lumea n-a râs. A plâns. Și, pentru prima oară, băiatul a simțit că a făcut ceva cu adevărat bun.