Pe un pariu, un bărbat frumos și celebru s-a însurat cu o fată mută

Dar nimeni nu s-a mișcat.

Oaspeții, care până atunci zâmbeau ipocrit, au încremenit. Aerul s-a îngreunat, iar sunetul vocilor a dispărut complet.

Liana a făcut un pas înainte, ținând privirea fixă asupra Anei Victoria.

— Poate că eu am fost mută, a spus ea, dar am auzit tot. Ani întregi am trăit în acel centru pe care dumneavoastră îl finanțați „din milă”. Doar că nu era milă, doamnă Ana. Era afacere.

Un murmur s-a ridicat din mulțime. Mihai simțea cum sângele i se retrage din obraji.

— Copiii nu primeau mâncare suficientă, hainele donate dispăreau, iar medicamentele pe care le trimiteau sponsorii erau vândute. Eu știu. Am fost acolo. Și știu cine semna toate actele.

Ochii Lianei sclipeau, dar vocea îi era calmă, curată.

— Pe numele dumneavoastră, Ana Victoria Savelu.

Femeia s-a ridicat brusc în picioare.
— Minți! — a izbucnit ea. — E o farsă! O prostie!

Dar oamenii din sală nu o mai ascultau. Unii șopteau între ei, alții filmau. Unul dintre reporteri, prezent acolo pentru „evenimentul anului”, își ridicase deja camera spre scenă.

Liana și-a îndreptat spatele și a privit spre Mihai.

— Eu n-am vrut să te rănesc. Dar nu pot să trăiesc într-o minciună.

El a făcut un pas spre ea, dar vocea lui i s-a frânt:
— De ce nu mi-ai spus mai devreme?

Ea a zâmbit amar.
— Pentru că până azi nu puteam vorbi.

Sala a rămas tăcută. Doar respirațiile lor două se auzeau.

Atunci, Ana Victoria a țipat:
— Să o dați afară! Acum!

Dar nimeni n-a ascultat. Chiar și tatăl lui Mihai părea pierdut.

Liana și-a strâns mâinile și a rostit tare, pentru toți:
— Nu vreau răzbunare. Vreau adevăr. Să știe lumea cine se ascunde în spatele măștilor de oameni perfecți.

S-a întors către Mihai.
— Poate m-ai ales din greșeală, dintr-un pariu. Dar eu te-am iubit cu adevărat. Nu pentru cine ești pe scenă, ci pentru omul care, în tăcerea mea, părea bun. Dacă ești cu mine, rămâi. Dacă nu… merg mai departe singură.

Câteva secunde, el a tăcut. Apoi și-a smuls cravata și a aruncat-o pe podea.

— Nu mai vreau să trăiesc în teatrul lor.

A întins mâna spre ea. Liana a ezitat, dar a prins-o.

Oamenii au început să aplaude. Unii sincer, alții speriați. Ana Victoria a fost condusă afară, sprijinită de soțul ei, cu privirea pierdută.

Mihai și Liana au rămas singuri în centrul sălii.

— Ești sigur? — a șoptit ea.

— Da, a spus el. Acum e rândul meu să tac și să te ascult.

Și pentru prima dată, zâmbetul lui nu mai era forțat. Era al unui om care se eliberase.

În afara clădirii, ploaia începuse ușor, iar lumea din jur părea curată din nou.
Adevărul spusese „da” în locul ei.