Femeia de 56 de ani a aflat că este însărcinată

Ea s-a uitat mirată la doctor, încercând să-și dea seama dacă glumea sau dacă se întâmpla ceva grav.

— Mi-a spus că totul e bine… că o să nasc un copil sănătos. De ce întrebați?

Doctorul a făcut un pas înapoi, și-a tras masca jos de pe față și a oftat adânc.

— Doamnă, ceea ce se vede aici… nu e o sarcină obișnuită.

Cuvintele lui au căzut peste ea ca un trăsnet. O clipă, totul s-a învârtit în jurul ei — aparatele, asistentele, pereții albi. A simțit cum i se strânge inima, cum aerul din salon devine prea greu de respirat.

— Ce înseamnă asta? întreabă ea cu o voce tremurată. E ceva în neregulă cu copilul?

Doctorul o privi cu blândețe, dar în ochii lui era o spaimă pe care nu o putea ascunde.

— Nu… nu este copilul pe care îl așteptați.

Pentru câteva secunde, în salon s-a lăsat o tăcere de mormânt. Femeia s-a ridicat pe coate, cu lacrimile curgându-i pe obraji.

— Cum adică… nu e copilul meu?

Doctorul a arătat pe ecranul ecografului o imagine neclară, apoi a spus încet:

— E o formațiune, o creștere… nu e o sarcină adevărată. Corpul dumneavoastră a fost păcălit.

Ea a simțit că lumea i se prăbușește. Toate lunile acelea în care își vorbise copilului, în care cumpărase hăinuțe mici, visase cum îi va simți mirosul, cum îi va auzi primul plânset… totul se spulbera.

— Dar… eu îl simțeam! Îi simțeam mișcările, îl visam…

Doctorul dădu din cap, cu ochii plecați.

— Uneori, dorința noastră de a avea un copil e atât de puternică, încât trupul răspunde… chiar dacă nu e real.

Femeia a început să plângă în hohote. O asistentă s-a apropiat, i-a luat mâna și a strâns-o ușor.

— Doamnă, ați fost puternică toată viața. Și veți fi și acum. Poate că acest copil n-a venit, dar viața vă mai poate aduce minuni, altfel.

După câteva zile, femeia a fost externată. Mergea încet pe aleea spitalului, ținând în mână o mică brățară roz — o amintire din salon.

Timpul a trecut, și durerea s-a transformat într-o liniște adâncă. Într-o zi, în timp ce mergea la piață, a auzit un plâns de copil. O tânără mamă, vizibil epuizată, încerca să-și liniștească fetița. Femeia s-a apropiat instinctiv și a întrebat dacă poate ajuta.

A luat fetița în brațe, iar micuța s-a liniștit imediat. Tânăra mamă a rămas uimită.

— Aveți un dar, a spus ea. Copilul meu nu s-a liniștit așa niciodată.

Din ziua aceea, femeia de 56 de ani a început să vină zilnic să ajute la azilul de copii. A devenit „mama” celor fără mamă, dăruind dragostea pe care o păstrase atâta timp în inimă.

Și uneori, când ținea în brațe un bebeluș adormit, zâmbea și spunea în gând:

„Poate că nu l-am născut eu, dar iubirea asta… e tot un dar de la Dumnezeu.”

Așa a înțeles că unele miracole nu se nasc din trup, ci din inimă. Iar acel gând i-a adus mai multă pace decât orice copil visat vreodată.