Fiica lor a dispărut la banchetul de absolvire, în 1999

Mihai a pus caseta pe birou și a rămas câteva secunde tăcut.

— Tatăl ei venea des pe aici, a spus încet. Întreba, ruga, aducea poze. N-au găsit nimic atunci.

A sunat imediat la poliție.

Două ore mai târziu, biroul mic mirosea a cafea rece și a hârtii vechi. Un polițist tânăr a adus un casetofon vechi, scos dintr-un depozit. L-a conectat și a apăsat „Play”.

La început s-a auzit doar un foșnet.

Apoi, o voce de fată. Tânără. Tremurată.

— Dacă cineva ascultă asta… înseamnă că nu mai pot vorbi singură. Mă cheamă Cătălina Moraru. Am 18 ani. Plecam la banchet.

Andrei a simțit cum i se strânge stomacul.

— Am acceptat să mă ducă cu mașina un bărbat. Spunea că îl cheamă Sorin. L-am cunoscut la benzinărie. Mi-a zis că merge în aceeași direcție.

Pauză. Respirația ei se auzea clar.

— M-am speriat. Nu merge unde a zis. Am încercat să deschid ușa, dar a încuiat-o. Dacă părinții mei aud asta… mamă, tată… să știți că v-am iubit.

Caseta s-a oprit.

În cameră s-a lăsat o liniște grea.

— N-au avut asta atunci, a spus polițistul. Fără voce, fără nume, cazul s-a stins.

A doua zi, părinții Cătălinei au fost chemați la secție.

Mama ei, Elena, a intrat ținându-l de braț pe soțul ei, Vasile. Îmbătrâniseră amândoi cu zeci de ani în șase. Când au auzit vocea fiicei lor, Elena a căzut pe scaun.

— E ea… e fata mea…

Vasile a strâns pumnii până i s-au albit degetele.

— De ce acum? a șoptit. De ce după atâția ani?

Caseta a schimbat totul.

Numele bărbatului a fost identificat din vechi rapoarte: Sorin Dima, fost mecanic, plecat din țară în 2001. Mașina fusese a lui.

După trei luni, a fost adus înapoi în România.

În fața probelor, a cedat.

A recunoscut că a speriat-o, că a vrut „doar să vorbească”, dar că fata a încercat să sară din mașină. A murit în urma căderii. Panicat, a ascuns adevărul. Caseta o găsise în geanta ei și o ascunsese în scaun, „în caz că va avea nevoie”.

A fost condamnat.

Pentru Elena și Vasile, nu a fost o victorie.

Dar a fost adevărul.

Au pus o cruce mică în cimitir, cu numele fiicei lor și o dată.

Andrei a fost invitat la parastas.

— Dacă nu erai tu… i-a spus Elena, cu lacrimi în ochi. N-am fi știut niciodată.

Andrei s-a uitat la mâinile lui murdare de muncă și a dat din cap.

Uneori, adevărul stă ascuns ani întregi.

Așteaptă doar să fie găsit.