La NUNTA FIULUI MEU, mireasa mi-a spus să plec

…și așa am ajuns în dimineața nunții, stând în fața oglinzii, cu un nod în gât pe care nu reușeam să-l alung.

Biserica era plină. Flori albe peste tot. Muzică. Lume îmbrăcată la patru ace.

Când am pășit înăuntru, am simțit priviri tăioase.

Ioana m-a văzut imediat.

S-a încordat.

A mers direct spre mine, fără să-i pese că toată lumea se uita.

— Ce cauți aici? a șoptit printre dinți.
— Nu ești pe lista invitaților.

Am simțit cum mi se strânge stomacul.

— Sunt mama mirelui, i-am spus calm.

— Nu contează. Pleacă. Ne faci de rușine.

Atunci am înțeles.

Nu fusese niciodată vorba despre iubire. Nici despre familie.

Era doar despre bani.

Am zâmbit.

— Stai liniștită. Nu stau mult.

Am făcut un semn discret.

Ușa bisericii s-a deschis din nou.

Un bărbat a intrat încet. Elegant, sobru, cu un dosar gros sub braț.

Notarul meu.

Mur­mur în sală.

Ioana a încremenit.

— Ce înseamnă asta? a bâiguit.

M-am întors spre ea.

— Înseamnă că toate plățile pentru această nuntă au fost făcute pe numele meu. Local, rochie, muzică, flori. Tot.

Am ridicat ușor vocea, suficient cât să audă toți.

— Și înseamnă că, în urmă cu zece minute, am anulat absolut tot.

Un val de șoapte a cuprins biserica.

— Nu poți face asta! a țipat Ioana.
— Ba pot, i-am răspuns. Sunt banii mei.

Andrei a venit alergând.

— Mamă, ce se întâmplă?

L-am privit drept în ochi.

— Fiule, femeia asta m-a scos afară de la nunta ta. După ce am plătit fiecare leu.

Ioana a încercat să se apere.

— Minte! E o femeie geloasă!

Atunci notarul a deschis dosarul.

— Doamnă Ioana, a spus calm, știați că familia dumneavoastră nu v-a respins niciodată? Avem dovezi.

Ioana a pălit.

— Părinții tăi m-au căutat acum două luni, i-am spus. Mi-au spus adevărul. Că i-ai mințit. Că ai spus că Andrei e bogat și că nu ai nevoie de ei.

Tăcere.

— Ai jucat teatru perfect, am continuat. Dar nu cu mine.

Andrei a făcut un pas în spate.

— Ioana… e adevărat?

Nu a mai răspuns.

A izbucnit în plâns și a fugit afară.

Nunta s-a destrămat în câteva minute.

Dar fiul meu a rămas.

M-a îmbrățișat strâns, ca atunci când era copil.

— Iartă-mă, mamă.

— Nu ai de ce, i-am spus. Ai învățat o lecție.

Astăzi, Andrei și-a refăcut viața. Cu o femeie simplă, sinceră.

Iar eu știu un lucru sigur:

Banii se pot pierde. Demnitatea, niciodată.