Soțul ei i-a cerut să întrerupă sarcina ca să poată fi liber alături de amanta lui.

Ședința consiliului de administrație a fost convocată într-o dimineață de luni.
Cerul era plumburiu, iar ploaia măruntă bătea în geamurile clădirii de birouri din Pipera.

Mihai a intrat sigur pe el, cu pași repezi.
Încă mai credea că deține controlul.

Când ușa s-a închis și secretara a anunțat prezența noului investitor principal, Ana a intrat în sală.

Timpul s-a oprit.

Mihai a încremenit. Fața i s-a golit de culoare, iar mâna i-a tremurat pe mapa de piele.

Ana nu purta haine ostentative. Un costum simplu, gri închis. Părul prins lejer. Privirea calmă. Sigură.

„Bună dimineața”, a spus ea.
Vocea ei era liniștită, dar fermă.

Membrii consiliului s-au ridicat în picioare.
Pentru ei, Ana Popescu era o forță financiară respectată.

Pentru Mihai, era trecutul pe care încercase să-l șteargă.

„Conform documentelor”, a spus președintele consiliului, „Popescu Holding deține acum 62% din acțiuni.”

Un murmur a străbătut sala.

Mihai s-a ridicat brusc.
„E o greșeală”, a spus. „Nu e posibil.”

Ana l-a privit fără ură.
Doar cu claritate.

„Este foarte posibil”, a spus ea. „La fel cum a fost posibil să mă dai afară din viața ta cu o valiză.”

Tăcerea a devenit apăsătoare.

Ana a deschis un dosar.
„Aici sunt datoriile firmei. Creditele. Dobânzile restante. Și aici”, a spus, ridicând o altă foaie, „decizia consiliului.”

Președintele a dat din cap.
„Domnule Ionescu, consiliul a votat. Din acest moment, nu mai ocupați funcția de director general.”

Mihai a căzut pe scaun.

Ana s-a apropiat de el.
„Nu am venit să mă răzbun”, a spus încet. „Am venit să închid un capitol.”

S-a întors spre ceilalți.
„Firma va continua. Angajații vor fi protejați. Proiectele corecte vor merge mai departe.”

Apoi l-a privit din nou pe Mihai.

„Eu am crescut două fete fără tine.
Tu ai pierdut tot cu mine.”

Ana a ieșit din sală cu spatele drept.

În acea seară, acasă, Mara și Ioana au alergat spre ea.

„Mamă, ai reușit?”, au întrebat.

Ana le-a îmbrățișat strâns.
„Am reușit ceva mai important”, a spus ea. „Am ales să nu mai trăiesc în rușine.”

Și, pentru prima dată după zece ani, trecutul nu mai avea putere asupra ei.