ÎN NOAPTEA NUNȚII MELE, SOCRUL MI-A STRECURAT 1000 DE DOLARI

M-am uitat la bancnotele din mână și am simțit cum mi se taie genunchii. Muzica răsuna din sala de nuntă, iar invitații dansau, fără să știe că lumea mea tocmai începuse să se clatine.

Ieșind pe hol, am simțit că fiecare pas pe care îl făceam mă apropia de o decizie imposibilă. Să fug, așa cum mi s-a spus? Sau să mă întorc înapoi la bărbatul care, până cu câteva minute în urmă, îmi părea un sprijin de nădejde?

În fața hotelului, în întunericul dintre felinare, zăream silueta unei mașini negre. Motorul mergea în gol. O femeie în vârstă, cu basma în cap și o geacă de piele, a deschis portiera din spate.

— Hai, fata mamii, urcă repede, mi-a spus scurt.

Am urcat fără să întreb nimic.

Pe drum, femeia a început să vorbească. Nu și-a spus numele, dar mi-a povestit despre fiul ei — soțul meu — care copil fiind își maltrata pisicile, își încuia verișoara în beci și râdea când plângea. Nimeni nu-l putea opri. Familia îl acoperea. Tatăl lui, acel om sobru care îmi dăduse banii, îl internase de două ori pe ascuns în străinătate.

— Nunta a fost un teatru. Ești a treia fată cu care a încercat. Primele două… n-au mai ieșit din casa lor.

Mi se făcuse pielea de găină. M-am gândit la părinții mei. La tata, care mereu îmi spunea: „Nu-i aur tot ce lucește.” La mama, care mă îmbrățișa cu lacrimi în ochi în ziua nunții. Ce le-aș fi spus?

Am ajuns într-un sat mic, ascuns între dealuri, într-o casă veche cu pridvor, unde mirosea a cozonac și busuioc.

Acolo am stat un timp.

Ziua lucram cu femeia aceea la grădină, iar seara mă uitam în gol, încercând să-mi pun viața cap la cap.

Am scris o scrisoare lungă părinților mei. Le-am spus totul. Tata a venit după două zile. Nu m-a certat. Doar m-a strâns în brațe și a spus: „Bine că ești vie.”

N-am mai vrut să mă întorc în oraș.

Mi-am refăcut viața departe de tot ce știam. Am învățat să cos, să fac pâine, să îmi ascult inima.

Și de fiecare dată când văd o mireasă pe stradă, mă rog să nu fie și ea o pradă cu zâmbetul pe buze.

Pentru că uneori, cel mai frumos început poate ascunde cel mai periculos coșmar.