Bianca nu a dormit deloc în noaptea aceea.
A stat pe marginea patului, cu telefonul în mână și cu mintea alergând în toate direcțiile. Mihai stătea lângă ușă, ascultând fiecare zgomot din casă.
— Trebuie să jucăm teatru, a spus el încet. Să creadă că ai picat în plasă.
Bianca a dat din cap.
— Și după?
— După îi prindem. Cu dovezi.
Dimineața a venit greu.
Elena era deja în bucătărie, zâmbitoare, ca și cum nimic nu se întâmplase.
— Vai, mireasa noastră! Hai, că avem o zi plină, a spus ea dulce.
Vlad a venit și a sărutat-o pe obraz.
— Azi rezolvăm niște acte, iubito. Să fie totul în regulă pentru noi.
Bianca a zâmbit.
Un zâmbet fals, dar convingător.
— Sigur.
Au plecat împreună la notar.
Pe drum, Vlad îi vorbea calm, ca de obicei. Îi explica de ce e bine să „simplifice lucrurile”, să fie „totul pe numele lor, pentru familie”.
Bianca asculta și dădea din cap.
Dar în geantă avea telefonul pornit pe înregistrare.
La notar, Elena a scos actele.
— Doar semnezi aici și aici, draga mea.
Bianca a luat pixul.
Și atunci a ridicat privirea.
— Vreau să citesc tot.
Zâmbetul Elenei s-a încordat.
— Nu e nevoie, e doar o formalitate.
— Ba e nevoie.
A început să citească cu voce tare.
„Transfer de proprietate…”
„Împuternicire totală…”
„Acces la conturi…”
Sala s-a făcut rece.
— Ce e asta? a întrebat Bianca, calm.
Vlad a încercat să intervină.
— Iubito, ți-am explicat…
— Nu. Mi-ai spus că e pentru taxe.
A scos telefonul și a apăsat pe redare.
Vocea lui Vlad a umplut încăperea:
„A mușcat momeala…”
Elena a încremenit.
Notarul s-a ridicat în picioare.
— Ce se întâmplă aici?
În acel moment, ușa s-a deschis.
Au intrat doi polițiști.
Mihai stătea în spatele lor.
— Bună ziua. Avem o sesizare de tentativă de fraudă și înșelăciune.
Totul s-a prăbușit într-o clipă.
Elena a început să țipe.
Vlad s-a făcut alb.
— Nu e ce pare!
Dar era exact ce părea.
Au fost duși la secție.
Ancheta a scos la iveală tot.
Alte femei păcălite.
Alte acte.
Alte vieți distruse.
Bianca a stat pe scaun, în tăcere, privind cum oamenii în care avusese încredere își pierd tot.
Câteva luni mai târziu, stătea în casa ei din Pitești.
Era liniște.
Adevărată liniște.
Mihai a venit în vizită, cu o sacoșă de cumpărături.
— Ești bine? a întrebat el.
Bianca a zâmbit.
— Acum da.
Și-a pus o cană de ceai.
Și pentru prima dată după mult timp, nu i-a mai fost frică.
Pentru că învățase ceva simplu.
Nu toți cei care spun „te iubesc” vin cu sufletul curat.
Dar când deschizi ochii la timp… îți poți salva viața.