Soțul meu m-a părăsit pentru o femeie mai tânără și a plecat cu toată familia în străinătate la nunta lui
Și-a deschis un cont bancar separat.
A tipărit fiecare mesaj, fiecare e-mail și fiecare chitanță.
Dar cea mai radicală decizie a venit după încă patruzeci și opt de ore, când un inginer specializat în construcții modulare a inspectat casa, a verificat structura metalică și i-a spus:
— Se poate demonta și muta. Nu este simplu, dar este posibil. Doriți ca terenul să rămână complet liber?
Alexandra s-a uitat spre bucătăria unde pregătise mii de cine.
Spre holul pe unde alergaseră copiii desculți.
Spre fereastra la care îl așteptase pe Radu în atâtea seri.
Apoi și-a amintit mesajul primit la ora 2:13 dimineața.
— Da, a răspuns. Când se întoarce, vreau să nu mai găsească absolut nimic.
Iar în timp ce Radu ciocnea pahare pentru noua lui viață pe malul mării, casa pe care o credea a lui începea, în liniște, să fie demontată și mutată.
Operațiunea a durat aproape cinci zile.
Vecinii priveau uimiți cum macaralele ridicau, bucată cu bucată, structura casei și o încărcau pe trailere speciale.
Alexandra nu a asistat la fiecare etapă.
Nu voia să transforme despărțirea într-un spectacol.
În ultima zi, a rămas singură pe terenul gol.
A luat o mână de pământ și a închis ochii.
Acolo își crescuse copiii.
Acolo își petrecuse aproape douăzeci de ani din viață.
Nu părăsea doar o casă.
Închidea un capitol.
Casa fusese mutată pe un alt teren pe care îl cumpărase cu ani în urmă împreună cu tatăl ei, fără ca Radu să fi acordat vreodată atenție acelui detaliu.
În dimineața întoarcerii, Alexandra era deja instalată în noua locuință.
Telefonul a început să sune fără oprire.
Nu a răspuns.
După câteva minute, a primit un mesaj.
„Unde este casa?”
Altul.
„Alexandra, încetează cu glumele.”
Apoi a venit apelul de la David.
Vocea îi tremura.
— Mamă… tata țipă în curte. Poliția este aici. Toți vecinii se uită.
Alexandra a închis ochii.
— Sunteți bine?
— Da. Dar nu înțelegem ce se întâmplă.
— Veniți la mine după ce se liniștesc lucrurile.
O oră mai târziu, Radu a sunat și el.
De data aceasta i-a răspuns.
— Unde este casa?
— Casa este acolo unde îi este proprietarul.
— Ai înnebunit?
— Nu. Doar am citit actele pe care tu nu te-ai obosit niciodată să le citești.
El a tăcut câteva secunde.
— O să te dau în judecată.
— Poți încerca.
Avocata îi trimisese deja toate documentele.
Casa fusese mutată legal.
Terenul îi aparținea Alexandrei.
Iar cererea de divorț fusese înregistrată înainte ca avionul lui Radu să aterizeze.
În zilele următoare, rudele care râseseră la discursul Biancăi și al mamei lui Radu au început să afle adevărul.
Mulți au înțeles că el își construise noua viață presupunând că tot ceea ce folosise ani la rând îi aparținea de drept.
Inclusiv casa.
Câteva săptămâni mai târziu, David și Clara au venit să vadă noua locuință.
Era aceeași casă.
Aceeași bucătărie.
Aceleași fotografii.
Doar priveliștea era alta.
Clara a îmbrățișat-o pe Alexandra.
— Mă bucur că n-ai lăsat pe nimeni să-ți ia tot ce ai construit.
Alexandra a zâmbit.
— Niciodată nu a fost doar despre ziduri.
Copiii au privit-o nedumeriți.
— O casă poate fi mutată, le-a spus ea. Dar respectul, dacă îl lași să-ți fie luat, este mult mai greu de recuperat.
În după-amiaza aceea au mâncat împreună în aceeași sufragerie în care râseseră ani întregi.
Doar că, pentru prima dată după mult timp, Alexandra nu mai simțea că trăiește în umbra cuiva.
Casa era aceeași.
Viața ei însă începuse, în sfârșit, pe un teren care îi aparținea cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.