Doamnă doctor… știu că nu-mi ajung banii. Am doar atât. O să revin când mai strâng

Fata aceea fusese mama mea.

Avea tot nouăsprezece ani.

Era însărcinată cu mine.

Și ajunsese singură la maternitate.

Tatăl meu dispăruse când aflase de sarcină.

Bunicii mei nu acceptaseră situația și îi întorseseră spatele.

În buzunar avea câțiva bani strânși cu greu.

Credea că nu-i vor ajunge.

În acea noapte, un medic în vârstă a consultat-o fără să-i ceară niciun leu.

A internat-o.

S-a ocupat de ea până a născut.

Iar când mama a încercat să-i mulțumească, omul i-a spus doar atât:

— Când vei putea, fă același lucru pentru altcineva.

Mama nu a uitat niciodată acele cuvinte.

Mi le-a repetat ani la rând.

A muncit din greu ca să mă crească.

A făcut tot posibilul să învăț.

Iar când am intrat la Facultatea de Medicină, a plâns și mi-a spus:

— Să nu uiți niciodată cine ne-a întins mâna atunci când nu aveam nimic.

După ce mama s-a stins, am găsit într-o cutie veche fotografia acelui medic.

Pe spate scria doar numele lui.

L-am căutat ani întregi.

Am aflat că ieșise la pensie și murise cu puțin timp înainte să-l pot întâlni.

N-am apucat niciodată să-i mulțumesc.

De aceea, în fiecare an, puneam deoparte o sumă de bani pentru pacienții care nu își permiteau investigațiile.

Nimeni din spital nu știa.

Era felul meu de a duce mai departe binele pe care el îl făcuse cândva mamei mele.

Două luni mai târziu, Roxana a născut o fetiță sănătoasă.

Când a venit la controlul de după naștere, nu mai avea punga aceea subțire.

Avea un cărucior second-hand, dar curat.

Și un zâmbet pe care nu-l văzusem niciodată pe chipul ei.

Mi-a întins un plic.

Înăuntru nu erau bani.

Era o fotografie cu ea și fetița.

Pe spate scrisese:

„În ziua în care am intrat în cabinetul dumneavoastră, eram convinsă că sunt singură pe lume. În ziua în care am ieșit, am înțeles că încă există oameni care pot schimba o viață doar prin bunătatea lor. Vă promit că, atunci când voi avea puterea, voi ajuta și eu pe cineva care va avea nevoie.”

Am păstrat fotografia în sertarul biroului.

Pentru că uneori cea mai frumoasă plată pe care o poate primi un medic nu este un plic cu bani.

Ci promisiunea că binele făcut astăzi va continua, într-o zi, prin mâinile altcuiva.