„M-am săturat să muncesc doar pentru tine!”

Am rămas singură, cu polonicul la picioare și cu golul din mine care se lărgea cu fiecare secundă. În acea noapte n-am dormit. Am privit tavanul până în zori și mi-am repetat în gând: „Destul. Aici s-a terminat.”

Când s-a trezit dimineața, a găsit bucătăria goală. Nu mai era nici farfuria lui pregătită, nici cafeaua aburindă pe masă, nici eu lângă aragaz. Pe masă lăsasem doar cheia de la apartament și un bilet scris cu mâna tremurândă:

„Am obosit să fiu doar cineva care așteaptă. Am obosit să fiu ținta ta. Azi aleg să fiu eu. Ai grijă de tine, Viti.”

Când a citit, a rămas împietrit. Nici un cuvânt, nici un strigăt. Doar tăcere. Acea tăcere pe care o dorisem ani la rând, dar care acum venea prea târziu.

Eu, între timp, pășeam afară din casă pentru prima dată liberă. Cu frică, da, dar și cu o forță pe care n-o mai simțisem niciodată.