Văduva a găsit un rucsac în gunoi… Ce era înăuntru i-a schimbat destinul…

Se aplecă instinctiv și văzu colțul unei pânze albastre, murdare, dar diferite de restul. Era un rucsac. Îl trase cu grijă dintre gunoaiele îngrămădite, iar Daniel, curios, își ridică puțin capul de pe umărul mamei.

Rucsacul era greu. Prea greu pentru a fi gol. Elena privi în jur, teamă să nu fie văzută, și desfăcu încet fermoarul. Înăuntru, își făcură loc pachete ordonate, învelite în hârtie maro și legate cu sfoară. Inima îi bătea nebunește.

Întâi crezu că sunt haine. Apoi, cărți. Dar când desfăcu unul dintre pachete, aproape că scăpă rucsacul din mâini. Erau bani. Bancnote adevărate, grămadă după grămadă, mai mult decât văzuse vreodată în viața ei.

Daniel o privi nedumerit. – Mami, ce e?

Elena își simțea respirația tăiată. Îi venea să plângă, să râdă, să fugă. Îl strânse și mai tare în brațe. – E speranța noastră, puiule.

Se uită din nou la cerul aprins în culori de apus și simți cum o lacrimă fierbinte îi alunecă pe obraz. Îi treceau prin minte toate facturile neplătite, nopțile de foame, umilințele. Acum, soarta le pusese în față un drum nou.

Dar odată cu banii venea și teama. Cine putea să fi lăsat atâția bani în gunoi? Erau curați sau murdari de păcat și primejdie? Își aminti poveștile din satul bunicii, când oamenii vorbeau despre „banii blestemați”, care aduceau mai mult necaz decât bine.

Totuși, privirea lui Daniel îi alunga toate îndoielile. Era un copil. Avea nevoie de hrană, de haine, de un viitor. Elena știa că Dumnezeu îi ascultase rugăciunile într-un fel neașteptat.

Ajunsă acasă, în apartamentul mic și rece, a ascuns rucsacul sub pat. Toată noaptea nu a putut dormi. Auzea zgomote, simțea pași pe scări, inima îi bătea ca un toboșar la sărbătoarea de Rusalii din satul unde crescuse.

Dimineața, în lumina palidă, Elena a luat o decizie. Nu putea să trăiască cu teama. A împărțit banii: o parte a pus deoparte pentru chirie și mâncare, iar restul i-a dus la biserică. A intrat în liniștea rece a lăcașului și a lăsat pachetele într-o cutie, cerând doar o singură binecuvântare: ca fiul ei să aibă un viitor mai bun.

Preotul, uimit, a întrebat-o de unde are atâția bani, dar ea doar a zâmbit, cu ochii plini de lacrimi. – Sunt de la Dumnezeu.

În săptămânile care au urmat, Elena și Daniel au avut ce mânca, chiria a fost plătită, iar băiatul a putut merge la școală cu haine noi. Oamenii din jur observau schimbarea, dar nimeni nu bănuia povestea din spatele rucsacului.

Într-o duminică, când clopotele chemau lumea la slujbă, Elena și-a strâns fiul de mână și i-a spus: – Ține minte, Daniel. Nu banii ne-au salvat, ci credința că Dumnezeu nu ne lasă singuri.

Copilul a zâmbit larg, iar Elena și-a simțit sufletul ușor pentru prima dată după ani de durere. În acel moment, a înțeles că destinul ei nu se schimbase doar printr-un rucsac găsit la gunoi, ci prin puterea de a alege binele chiar atunci când ispita era mare.

Iar în sufletul ei, soarele nu mai apunea.