Un om de afaceri milionar transpira rece în biroul său de lux

Carmen tăcu, fără să știe ce să mai spună. Atmosfera din birou devenise sufocantă. Se auzeau doar ticăitul ceasului și respirația grea a lui Marian.

La un moment dat, ușa se deschise ușor. În prag apăru femeia de serviciu, Ana, ținând în mână o găleată și o lavetă.
– Domnule Anghel, pot să curăț repede pe aici sau e ședință? întrebă timid.

Marian ridică privirea, iritat.
– Ana, nu acum! Am o catastrofă pe cap.

Femeia făcu un pas înapoi, dar îl privi curioasă.
– Cu francezii, nu? am auzit pe Carmen la telefon.

Marian clipi surprins.
– De unde știi tu de francezi?
– Păi, am trăit șase ani în Franța. Am lucrat la o familie acolo, la Lyon. Vorbesc și eu cât de cât franceza.

Timpul parcă se opri. Carmen rămase cu gura căscată, iar Marian o fixă neîncrezător.
– Poți traduce o discuție de afaceri? Contracte, termeni legali, chestii complicate?
– Nu știu, dar pot încerca. Mai bine decât nimic, nu?

Era o nebunie. Cum să lase o femeie de serviciu să traducă o afacere de 500 de milioane? Și totuși, nu avea altă soluție. Se uită la ceas: 10 minute.

– Bine, Ana. Ai 10 minute să te pregătești. Dacă reușești să ne salvezi, îți dublez salariul!

Femeia zâmbi ușor.
– Nu fac asta pentru bani, domnule Anghel. Fac pentru că mi-ați dat o șansă când nu mai primeam de lucru nicăieri.

Cuvintele ei îl loviră ca un ecou. Uitase cât de mult însemna uneori un gest simplu. Ana își aranjă uniforma, își șterse mâinile de șorț și luă loc la masă.

Când francezii au intrat, atmosfera s-a schimbat. Trei bărbați eleganți, cu costume perfect croite, au fost întâmpinați de un Marian care zâmbea forțat. Ana stătea în picioare, calmă, cu privirea sigură.

Jean-Claude întinse mâna și spuse ceva lung, în franceză. Ana traduse perfect, cu o pronunție impecabilă. Marian simți cum îi revine respirația. Discuția curgea firesc, iar fiecare replică a femeii părea să domolească tensiunea din cameră.

După aproape o oră, francezii se ridicară zâmbind. Au bătut palma, iar Jean-Claude i-a spus lui Marian, prin Ana:
– Rareori am întâlnit o echipă atât de caldă și de umană. Aveți o traducătoare extraordinară!

Când ușa s-a închis în urma lor, Marian s-a prăbușit pe scaun.
– Ana… ai fost incredibilă.

Femeia zâmbi și a spus simplu:
– Vedeți, domnule Anghel… uneori salvarea vine din locuri unde nici nu te aștepți.

Contractul s-a semnat. Firma a fost salvată. Iar Ana a fost promovată oficial ca translator și asistent personal.

În fiecare an, Marian povestea această întâmplare noilor angajați. Nu ca o lecție de afaceri, ci ca o lecție de viață. Pentru că uneori, nu diploma, ci bunătatea și curajul unui om simplu pot schimba totul.