Milionarul ajunge mai devreme acasă și nu-i vine să creadă ce văd ochii lui.

Pentru prima dată după mult timp, Alexandru nu știa ce să spună. Se uita la fiul său, mic și firav, care ținea în mână o cârpă udă ca pe o medalie, și la Livia, care tremura în picioare ca o frunză.

Ani întregi trăise într-o lume în care cifrele, întâlnirile și profitul erau mai importante decât orice altceva. Dar acum, în tăcerea aceea stranie din sufragerie, și-a dat seama cât de puțin știa despre propriul copil.

A făcut un pas în față și s-a aplecat spre Matei.
— Arată-mi, fiule… arată-mi cum faci exercițiile, i-a spus cu o voce blândă.

Matei l-a privit surprins, dar apoi i s-au luminat ochii. Cu efort, s-a sprijinit în cârje și a făcut câțiva pași tremurați. Livia s-a grăbit să-l sprijine, dar Alexandru a ridicat mâna.
— Lasă-l. Poate. Uite-l, a spus aproape în șoaptă.

Când băiețelul a ajuns până la el, Alexandru a simțit cum i se umezescochii. Nu mai văzuse niciodată atâta determinare într-o ființă atât de mică.

— Bravo, campionul meu, a rostit cu voce tremurată.

Livia a făcut un pas în spate, încercând să nu-i tulbure momentul. Nu voia recunoaștere, nici mulțumiri. Îi ajungea să știe că băiatul mergea din ce în ce mai bine.

— Domnule Alexandru, dacă doriți, pot să plec mai devreme de azi… n-aș vrea să…

— Nu, a întrerupt-o el ferm. Rămâi.

S-a uitat la ea și, pentru prima oară, nu a văzut o simplă angajată, ci o femeie care făcea ceea ce el, cu toată averea lui, nu reușise: să aducă zâmbetul în casa lor.

— Cât timp faci exercițiile cu el? a întrebat.
— De aproape două luni… doar câteva minute pe zi, ca joacă. N-am vrut să par că mă bag unde nu-mi fierbe oala, domnule, a răspuns Livia stins.

Alexandru a dat din cap încet, apoi s-a apropiat de ea.
— Mulțumesc, a spus simplu.

Cuvântul i-a venit greu, ca și cum nu-l mai rostise de ani de zile.

În zilele care au urmat, programul lui Alexandru s-a schimbat. În loc să ajungă acasă târziu, venea mai devreme, doar ca să-l vadă pe Matei făcând exercițiile. Uneori, chiar i se alătura. Când copilul se dezechilibra, tatăl îl prindea în brațe și râdeau amândoi.

Vecinii au început să-l vadă pe milionar plimbându-se prin parc cu fiul lui, fără costume scumpe, fără telefon la ureche, doar cu un zâmbet sincer pe față.

Iar într-o dimineață, când Matei a reușit să facă zece pași fără sprijin, Alexandru s-a uitat spre cer și a simțit că, pentru prima dată în viață, avea totul.

Nu era vorba despre bani, case sau mașini.
Era vorba despre dragoste, răbdare și o femeie simplă care îl învățase, fără să vrea, ce înseamnă cu adevărat să fii om.

În acea seară, Alexandru i-a mărit salariul Liviei și i-a oferit un apartament modest, spunând doar atât:
— Nu există avere mai mare decât recunoștința.

Livia a izbucnit în plâns, iar Matei, ținându-și tatăl de mână, a spus mândru:
— Ți-am zis eu, tati. Suntem o echipă.

Și în acel moment, Alexandru a știut că viața lui se schimbase pentru totdeauna.