Asistenta a sărutat în secret un director chipeș care fusese în comă timp de trei ani

„Am visat… că mă așteptai”, au fost primele lui cuvinte. Vocea îi era stinsă, ca o adiere, dar pentru Elena suna ca o furtună.

Lacrimile i se rostogoleau pe obraji. Se uitau unul la altul fără să spună nimic, de parcă între ei se petrecuse ceva ce nu putea fi pus în cuvinte.

Elena apăsă butonul de urgență, iar în câteva secunde salonul s-a umplut de medici și asistente. În agitația aceea, Alexandru nu-și lua ochii de la ea. Erau plini de întrebări, dar și de o recunoștință stranie, ca și cum, undeva adânc în sufletul lui, știa că ea îl ținuse în viață.

Zilele următoare, știrile explodară: „Miliardarul Alexandru Radu s-a trezit din comă după trei ani!” Reporterii se adunau în fața spitalului, rudele reveneau cu lacrimi și flori, iar lumea vorbea despre „miracolul din București”.

Dar pentru Elena, miracolul era mai simplu: un om care o privise și rostise cuvintele care i-au schimbat viața.

Când s-a întors la salon, Alexandru era treaz, sprijinit pe perne, cu un zâmbet obosit. „Tu erai acolo mereu, nu-i așa?”, a spus el.

Ea a dat din cap, rușinată. „Am făcut doar ce trebuia.”

„Nu, Elena,” a continuat el, cu o blândețe care i-a tremurat în suflet. „Tu ai făcut mai mult decât oricine. Eu… te-am auzit mereu. Nu puteam răspunde, dar fiecare cuvânt… fiecare poveste pe care mi-ai spus-o… m-a ținut aici.”

Elena simți cum i se înmoaie genunchii. Trei ani vorbise cu un om care părea pierdut între lumi — iar acum el îi spunea că o auzise.

În zilele care au urmat, între ei s-a născut o apropiere firească. Ea venea în fiecare zi să-l vadă, deși oficial fusese mutată pe alt salon. Îi aducea cărți, glume, uneori cafea. El o asculta cu un zâmbet cald, iar privirile lor se întâlneau mereu, mai lung, mai sincer.

Când a fost externat, spitalul întreg a aplaudat. Elena l-a condus până la ieșire, gândindu-se că acolo se sfârșește totul. Dar Alexandru s-a întors și i-a spus:

„Nu știu dacă soarta mi-a dat o a doua șansă la viață… sau la iubire. Dar dacă am norocul să fie ambele, vreau să o împart cu tine.”

Elena a rămas fără cuvinte. Trei ani de tăcere și speranță se topeau acum într-o singură clipă de adevăr.

După câteva luni, presa a aflat din nou despre ei — nu dintr-un accident, ci de la cununia civilă. Alexandru, fostul director redutabil, și Elena, asistenta care l-a ținut în viață prin credință și tandrețe.

Când au ieșit din primărie, lumea i-a întâmpinat cu aplauze. Dar Elena nu mai auzea nimic. În privirea lui Alexandru găsise tot ce căutase o viață întreagă: liniștea, iubirea și dovada că, uneori, un singur gest făcut din inimă poate schimba totul.

Pentru alții, fusese o poveste de spital. Pentru ea, fusese începutul unei vieți noi.