Milionarul își descoperă angajata protejându-i fiica specială

Când Paloma a coborât cu fetița, bucătăria era pustie. Pe masă, doar o cană de cafea rămasă de dimineață și niște farfurii nespălate. A deschis frigiderul: câteva felii de șuncă uscată, o bucată de brânză și niște mere.

— Uite, iubito, hai să facem un sandviș. Ție îți place brânza?
Camelia a dat din cap și s-a așezat pe scaun, privind-o pe Paloma cum se mișca prin bucătărie.

Când i-a întins farfuria, fetița a luat prima mușcătură și a închis ochii, ca și cum ar fi simțit cel mai bun gust din lume. Paloma a simțit un nod în gât.

— Așa-i mai bine, nu-i așa?
— Da… — a șoptit Camelia. — Nimeni nu-mi mai face mâncare.

Cuvintele au căzut greu, ca o piatră. În clipa aceea, Paloma și-a dat seama că fata nu era doar flămândă, ci și singură.

După ce au mâncat, Camelia s-a lipit de ea, cu brațele mici în jurul taliei.
— Mulțumesc, tanti Paloma.

Paloma a simțit o căldură pe care nu o mai trăise de mult. Venise doar pentru un loc de muncă, dar ceva în ochii acelei fetițe îi spunea că viața ei urma să se schimbe.

Zilele următoare, Paloma a încercat să aducă lumină în casa aceea rece. Îi citea Cameliei povești, îi lega părul în codițe, îi spăla hainele și îi vorbea cu blândețe. Fetița zâmbea tot mai des.

Dar într-o seară, Veronica s-a întors mai devreme decât de obicei. A intrat val-vârtej în sufragerie și a văzut-o pe Camelia dormind cu capul în poala Palomei.

— Ce-i asta? — a strigat ea. — N-am angajat pe nimeni să joace rolul de mamă!

Paloma s-a ridicat calm.
— Cu tot respectul, doamnă, fetița are nevoie de afecțiune. Nu doar de haine scumpe.

— Nu-mi da mie lecții! — a izbucnit Veronica și a trântit un plic pe masă. — Aici ai banii pentru săptămâna asta. Poți pleca acum.

Paloma a luat plicul, dar nu pentru bani. L-a deschis, a scos bancnotele și le-a pus pe masă.
— Nu stau pentru bani, doamnă. Stau pentru Camelia.

Veronica a rămas mută. Niciun om nu-i vorbise vreodată așa.

Câteva zile mai târziu, tatăl fetei, domnul Radu, s-a întors dintr-o călătorie de afaceri. A găsit casa tăcută, fetița zâmbitoare și o femeie simplă, dar cu o privire senină, care gătea supă în bucătărie.

— Cine ești? — a întrebat curios.
— Mă cheamă Paloma. Am grijă de Camelia.

Când a văzut cum fetița aleargă spre ea, strigând „mami Paloma!”, Radu a simțit o strângere în piept.

De-atunci, lucrurile s-au schimbat. Veronica a plecat din viața lor, iar casa s-a umplut de râsete, miros de ciorbă și desen animat la televizor.

Paloma nu s-a gândit niciodată că un simplu gest — o felie de pâine și un zâmbet cald — putea schimba o viață. Dar într-o lume în care unii oameni au totul și uită ce e iubirea, ea a arătat că uneori inima unui om simplu poate vindeca chiar și sufletele celor mai bogați.

Și așa, în locul unde cândva se auzeau doar țipete și uși trântite, acum răsuna râsul curat al unei fetițe care, pentru prima oară, se simțea iubită cu adevărat.