Un tată singur și sărac a intrat într-un magazin de lux. Toți au râs până când a apărut patronul…

Patronul a rămas nemișcat câteva secunde. În jurul lui, toți se uitau curioși, neînțelegând de ce expresia lui s-a schimbat atât de brusc. A făcut un pas spre bărbat și vocea i s-a înmuiat.

— Dumneavoastră… ați lucrat odată la fabrica din cartierul Sud, nu-i așa?

Tatăl a ridicat privirea, surprins.
— Da, am lucrat acolo aproape douăzeci de ani. De ce întrebați?

Patronul a inspirat adânc.
— Tata… tata a fost muncitor acolo. Îmi povestea mereu despre un om care îl ajuta când el nu mai putea duce greul. Spunea că îl chema Ion.

Bărbatul a clipit des, încercând să-și amintească.
— Da… Vasile era numele lui, nu? Un om blând, cu o vorbă bună mereu. A murit acum câțiva ani.

Patronul a dat din cap, cu ochii umezi.
— Da… era tatăl meu. Iar dumneavoastră sunteți omul care i-a salvat viața când a avut acel accident la presă.

Liniștea s-a lăsat peste magazin. Angajații, care până atunci îl priveau cu dispreț, nu mai îndrăzneau să scoată un sunet. Patronul a făcut un semn discret spre casieră.

— Tot ce doriți pentru fiica dumneavoastră este din partea casei. Ați făcut pentru familia mea mai mult decât pot eu vreodată să răsplătesc.

Ion a dat un pas înapoi, rușinat.
— Nu, vă rog… nu vreau milă. Vreau doar să-i cumpăr ceva mic, o rochiță, o bucurie pentru ea. Nu caut favoruri.

— Nu este milă, domnule, a spus patronul cu voce tremurată. Este recunoștință. Ceea ce faceți pentru fiica dumneavoastră… pentru mine e o lecție.

Apoi s-a întors spre angajați.
— Să nu mai aud râsete în magazinul meu când intră cineva care muncește cinstit! Adevărata noblețe nu stă în haine, ci în inimă.

Femeia de la tejghea, rușinată, s-a apropiat de Ion.
— Domnule, vă rog, alegeți orice doriți.

Cu ochii umezi, bărbatul s-a apropiat de raftul cu rochițe. A atins una roz pal, cu fundițe mici, și a zâmbit.
— Pe asta o va iubi.

Patronul a luat cutia și i-a înmânat-o personal.
— Să-i spuneți fiicei dumneavoastră că merită tot ce e mai frumos în lume. Și că are un tată extraordinar.

Ion a plecat cu pachetul strâns la piept. Când a ieșit din magazin, aerul de afară i s-a părut mai ușor. Nu din cauza cadoului, ci pentru că demnitatea lui rămăsese neatinsă.

Patronul a rămas pe loc, privind ușa care se închisese încet. În ochii lui se citea rușine, dar și admirație. A înțeles, poate pentru prima dată, că adevărata bogăție nu se măsoară în lei, ci în inimile pe care le atingi prin bunătate.

De atunci, în magazinul acela s-a schimbat totul. Pe ușa de la intrare a apărut o plăcuță nouă:
„Respectăm orice client. Pentru că fiecare om are o poveste.”

Și, în fiecare an, de ziua fiicei sale, patronul trimitea un buchet de flori la adresa lui Ion — cu un bilet simplu, scris de mână:
„Mulțumesc. Pentru că mi-ați arătat ce înseamnă cu adevărat să fii om.”