Trei ani de căsnicie… și în fiecare noapte soțul ei dormea cu mama lui

— Ai venit, mamă… șopti Andrei.

Maria a simțit cum i se taie picioarele.
„Mamă?” Nu „mamă, sunt aici”, nu „mamă, te liniștesc”.
Ci „mamă”, spus cu o oboseală care părea veche, grea.

— Mi-e frică… mi-e tot mai frică noaptea, Andrei, se auzi vocea femeii.
— Știu, mamă. Știu.

Maria a strâns pumnul.
Nu era nimic nepotrivit în cuvinte.
Dar ceva nu se lega.

A urmat o tăcere lungă.
Apoi un oftat adânc.

— N-ai spus nimic nevestei tale? întrebă mama Elena, cu o voce schimbată, mai aspră.
— Ce să-i spun? răspunse Andrei. Adevărul ar distruge tot.

Maria a simțit cum sângele îi urcă în cap.
Adevărul? Ce adevăr?

— Nu mai pot mult, Andrei, continuă femeia. Doctorul a fost clar.
— Știu… șopti el. De-aia sunt aici. În fiecare noapte.

Maria a dus mâna la gură.
Doctor?
Boală?

Ușa scârțâi ușor, iar ea s-a retras un pas, cu respirația sacadată.
În minte i se învârteau mii de gânduri.
Furie. Rușine. Vinovăție.

Dimineața, la masă, nimeni nu a spus nimic.
Cafeaua aburea, pâinea era caldă, dar aerul era greu.

Maria nu a mai rezistat.

— Andrei, trebuie să vorbim.

Mama Elena și-a ridicat privirea brusc.
— Ce s-a întâmplat, dragă?

— Aseară… am auzit.

Liniște.

Andrei a albit la față.
Mama Elena a oftat și și-a lăsat privirea în jos.

— Era timpul, spuse ea încet.

Maria a simțit cum i se înmoaie genunchii.
— Ce se întâmplă? De ce doarme soțul meu cu tine de trei ani?

Femeia și-a strâns mâinile.
— Pentru că mi-e frică… dar nu de întuneric.

Andrei a vorbit în sfârșit:
— Mama are o boală gravă. Nu mai e mult. Are atacuri noaptea. Panică, dureri.
— Și de ce n-ai spus nimic?! a izbucnit Maria.

— Pentru că… pentru că voiam să ai o viață normală. Să nu trăiești cu frica asta.

Lacrimile au început să curgă.
Nu de supărare.
De adevăr.

— Și eu? Eu unde eram în toți anii ăștia? întrebă ea încet.

Mama Elena s-a ridicat cu greu.
— Ai fost mai puternică decât crezi, fată dragă. Dar am greșit. Te-am rănit.

Maria a tăcut.
Apoi s-a apropiat și i-a luat mâna.

— Nu mai vreau secrete. Vreau să fim o familie. Cu tot adevărul, cu tot ce doare.

În seara aceea, pentru prima dată după trei ani,
Andrei nu s-a ridicat din pat.

Au stat toți trei în sufragerie, pe canapeaua veche,
cu o pătură groasă și ceai cald.

Nu era perfect.
Dar era real.

Și uneori, adevărul, oricât de greu,
vindecă mai mult decât o mie de minciuni spuse din iubire.