Un bărbat se afla într-o mare încurcătură

— Pe ăsta, normal. E frumos, miroase bine… îți bucură ochii.

Înțeleptul a zâmbit ușor, fără să-l contrazică. A luat ghiveciul cu trandafirul și l-a apropiat de bărbat.

— Ia-l în mână.

Bărbatul l-a apucat cu grijă, dar într-o clipă s-a strâmbat. Un ghimpe i s-a înfipt în deget.

— Vezi? a spus înțeleptul calm. Frumos, dar înțeapă.

Apoi i-a întins cactusul.

— Acum ia-l și pe ăsta.

Bărbatul s-a uitat cu neîncredere.

— Păi ăsta e plin de țepi, cum să-l iau?

— Încearcă.

Cu puțină grijă, a apucat ghiveciul de margine. Nu s-a înțepat.

Înțeleptul a dat din cap.

— Nu tot ce pare periculos te rănește. Și nu tot ce e frumos te face fericit.

Bărbatul a rămas tăcut. Parcă începea să înțeleagă, dar încă nu era sigur.

— Spune-mi, i-a zis înțeleptul, de cât timp ești cu nevasta?

— De vreo 12 ani… avem și un copil. Stăm la apartament în Pitești, ne-am făcut viața împreună… dar nu mai e ca la început.

— Și cu amanta?

— De câteva luni… e altfel cu ea. E veselie, e pasiune, e… nu știu… parcă trăiesc din nou.

Înțeleptul a oftat ușor.

— Trandafirul e frumos la început. Îți ia ochii, te face să uiți de toate. Dar dacă nu ai grijă de el, se ofilește. Și chiar dacă ai grijă, tot are ghimpi.

Bărbatul a privit în gol.

— Iar cactusul… nu cere mult. Nu e spectaculos, nu te dă pe spate. Dar rezistă. Stă lângă tine ani de zile, chiar și când uiți de el. Și, dacă înveți cum să-l ții, nu te rănește.

Tăcerea s-a așternut între ei.

Omul a început să-și amintească.

Serile în care nevasta îl aștepta cu mâncare caldă. Facturile plătite împreună. Vacanțele simple la mare, la Eforie, cu copilul râzând pe plajă. Certurile, da… dar și împăcările. Zilele grele când ea nu l-a lăsat.

Apoi i-a venit în minte amanta. Mesajele pe ascuns. Emoția întâlnirilor. Dar și frica — să nu fie prins. Minciunile. Nodul din stomac.

— Și dacă… dacă nu mai simt nimic pentru nevastă? a întrebat el încet.

Înțeleptul l-a privit drept în ochi.

— Sau poate ai uitat cum se simte.

Bărbatul a înghițit în sec.

— Dragostea nu e doar fluturi în stomac. E și răbdare, și muncă, și alegere. În fiecare zi.

— Dar dacă aleg greșit?

Înțeleptul a zâmbit din nou.

— Alegerea greșită e cea făcută din fugă. Sau din dorința de ușor.

Bărbatul a stat mult pe gânduri. Minutele treceau greu.

Apoi s-a ridicat.

— Cred că… știu ce am de făcut.

Nu a mai spus nimic. A plecat direct acasă.

Când a intrat pe ușă, nevasta lui, Maria, era în bucătărie. Amesteca într-o oală, obosită, cu părul prins neglijent.

S-a uitat la el surprinsă.

— Ai venit mai devreme azi…

El a stat o clipă în prag, apoi s-a apropiat.

— Maria… putem să vorbim?

Ea s-a oprit. A simțit că ceva e diferit.

S-au așezat la masă. El i-a spus tot. Fără ocolișuri. Despre greșeală, despre rătăcire, despre cum aproape a pierdut tot.

Maria a plâns. Mult.

Dar nu a plecat.

— Nu știu dacă pot să te iert repede, i-a spus ea. Dar dacă vrei să rămâi… trebuie să lupți pentru noi.

El a dat din cap.

— Vreau.

Și, pentru prima dată după mult timp, nu mai era confuz.

Nu mai alerga după ceva ușor.

A ales ce era real.

Anii au trecut.

Nu a fost perfect. Au mai fost certuri, momente grele, bani puțini uneori. Dar au rămas împreună. Au crescut copilul, au mai strâns un ban, au mai râs, au mai plâns.

Într-o zi, bărbatul a cumpărat un cactus mic și l-a pus pe pervaz.

Maria a râs.

— Ce-i cu ăsta?

El a zâmbit.

— E ca noi. Nu perfect… dar rezistă.

Și, de data asta, știa sigur: făcuse alegerea bună.