Soția lui l-a ascuns înlănțuit în beci în timpul cinei de Revelion

La câteva minute după aceea, Gheorghe s-a retras într-un colț al sufrageriei și a trimis trei mesaje.

Scurte.

Fără explicații.

Oamenii care le-au primit nu erau rude.

Erau avocați, un fost procuror și șeful firmei lui de pază.

Toți îl cunoșteau suficient de bine încât să înțeleagă că era urgent.

La unsprezece și jumătate, Diana s-a apropiat de el cu un zâmbet exagerat.

— Domnule Gheorghe, poate discutăm despre terenul acela.

— Sigur.

Sorin s-a alăturat imediat.

Prea repede.

Prea interesat.

Au intrat într-un birou mic de lângă hol.

— Despre ce sumă este vorba? a întrebat Sorin.

— Aproape patruzeci de milioane de lei.

Bărbatul a încercat să pară calm.

Nu i-a ieșit.

— Și aveți nevoie de semnătura lui Alexandru?

— Da.

Diana și tatăl ei și-au schimbat o privire.

Gheorghe a observat-o.

— Ce se întâmplă? a întrebat el.

— Nimic.

— Atunci chemați-l.

Diana a ezitat.

— Nu se simte bine.

— Ciudat.

— De ce?

— Pentru că acum două ore mi-a trimis un mesaj.

Fața ei s-a schimbat.

Doar pentru o fracțiune de secundă.

Dar a fost suficient.

— Cred că ar trebui să plecați și să reveniți altădată, a spus Sorin.

— Cred că nu.

Gheorghe s-a ridicat.

În acel moment s-a auzit soneria.

O dată.

Apoi încă o dată.

Insistent.

Diana a devenit palidă.

Când a deschis ușa, în fața casei se aflau doi polițiști, un executor judecătoresc și doi bărbați în costume.

Invitații au amuțit.

— Bună seara. Am primit o sesizare privind o posibilă lipsire de libertate.

Diana a încercat să zâmbească.

— Cred că este o neînțelegere.

— Vom verifica.

Sorin a făcut un pas înainte.

— Aveți mandat?

Executorul a ridicat documentele.

— Da.

Pentru prima dată în acea seară, nimeni nu a mai avut replică.

Polițiștii au început să verifice casa.

Diana tremura.

Mariana plângea.

Iar invitații se uitau când la ei, când la Gheorghe.

După câteva minute, unul dintre agenți a coborât în subsol.

A urmat o liniște apăsătoare.

Apoi s-a auzit:

— Avem o persoană aici!

Casa a explodat în zgomot.

Câteva rude au început să strige.

Altele au ieșit afară.

Când Alexandru a fost adus la etaj, sprijinit de doi polițiști, nimeni nu mai putea ascunde adevărul.

Avea fața trasă.

Mergea greu.

Dar era viu.

Diana a încercat să se apropie.

— Alexandru, iubire, eu pot explica…

— Nu.

Vocea lui era slabă.

Dar fermă.

— Să nu mă mai numești niciodată așa.

Gheorghe s-a apropiat de fiul său.

Pentru o clipă, niciunul nu a spus nimic.

Apoi Alexandru a șoptit:

— Știam că vei veni.

— Normal că veneam.

Ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi.

Pentru prima dată în mulți ani.

Nu de slăbiciune.

De ușurare.

În următoarele luni, ancheta a scos la iveală totul.

Documentele pregătite.

Mesajele.

Înregistrările.

Filmările făcute de Gheorghe în subsol.

Diana și părinții ei au fost puși sub acuzare.

Iar Alexandru a început recuperarea.

A fost lungă.

Dureroasă.

Dar a mers înainte.

Un an mai târziu, în aceeași noapte de Revelion, tatăl și fiul au stat la aceeași masă.

Doar ei doi.

Fără lux.

Fără invitați.

Doar sarmale, cozonac și un televizor care transmitea numărătoarea inversă.

— Știi ceva? a spus Alexandru.

— Ce?

— Când eram în beciul acela, credeam că am pierdut totul.

Gheorghe a zâmbit.

— Și?

— De fapt, am aflat cine era cu adevărat familia mea.

La miezul nopții au ciocnit câte un pahar.

Iar pentru prima dată după mult timp, amândoi au privit anul care începea fără teamă.