A ÎNTÂRZIAT LA BALUL TATĂ-FIICĂ

Inima mi-a început să bată mai repede.

— Cine, tata? am întrebat aproape fără voce.

A privit în jur, asigurându-se că nimeni nu ne aude.
— Mama ta, a spus încet. Știi că nu mai vrea să ne vedem… dar nu puteam lipsi de aici.

Am simțit un nod în gât. De când divorțaseră, serile mele cu tata fuseseră tot mai rare. Mama, rănită și supărată, nu mai voia să-l lase să participe la evenimentele „importante”.

— Am rugat-o, a continuat el, dar nu m-a ascultat. Așa că m-am dus acasă la ea înainte să vin aici. Nu să mă cert, ci să-i promit că te voi aduce înapoi devreme și că totul va fi în regulă. Am vrut doar să-i arăt că nu mă voi da bătut când vine vorba de tine.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Îl știam obosit, probabil venit direct după muncă, dar felul în care ținea trandafirul, ca pe un trofeu, îmi spunea totul: eram cea mai importantă parte din viața lui.

— Putem dansa acum? m-a întrebat, zâmbind ușor.

Am dat din cap, iar în timp ce ne mișcam încet pe podeaua lucioasă, mi-am lipit capul de pieptul lui. Simțeam mirosul familiar de lemn și praf de la șantier, amestecat cu parfumul slab al trandafirului.

Alți tați făceau piruete cu fiicele lor, dar eu nu aveam nevoie de nimic spectaculos. Doar de el.

La finalul melodiei, s-a aplecat și mi-a șoptit:
— Oricât de departe m-ai fi, o să vin mereu după tine. Nici o ușă, nici un „nu” nu mă va opri.

Atunci am știut. Poate părinții mei nu mai erau împreună, dar dragostea lui pentru mine era de neclintit. Iar acea seară, cu toate întârzierile și obstacolele ei, devenise cel mai frumos dans din viața mea.