O mamă singură stătea tristă și singuratică la o nuntă, luată în râs de toată lumea

Viorica a rămas nemișcată câteva clipe, încercând să înțeleagă ce se întâmplase. Muzica s-a schimbat, iar lumea s-a întors la mesele lor, dar ea simțea că nimic nu mai era la fel. Părea o scenă dintr-un film, dar era cât se poate de reală.

Andrei o conducea calm spre ieșire, ca și cum ar fi fost cu adevărat soțul ei. De la bar, câțiva bărbați în costume negre îi urmăreau cu priviri reci.

— Cine sunt ei? — a întrebat ea încet.

— Oameni care nu vorbesc, doar acționează, — i-a răspuns el fără să o privească. — Ai încredere în mine.

Au ieșit pe terasa acoperită. Ploaia continua să cadă, iar aerul rece le învăluia obrajii. Andrei a scos din buzunar o brichetă de argint și și-a aprins o țigară, privind în gol.

— De ce eu? — a întrebat ea, tremurând ușor. — De ce m-ai ales pe mine?

El a zâmbit scurt. — Pentru că toată lumea te ignoră. Ești invizibilă. Și nimeni nu suspectează o femeie ca tine.

Cuvintele lui au tăiat-o ca un cuțit, dar în același timp aveau un sâmbure de adevăr. Viorica trăia de ani de zile într-o lume în care nu o mai vedea nimeni.

— Ce vrei de la mine, de fapt? — a întrebat ea, cu voce joasă.

— O minciună bine spusă, — a răspuns el. — Doar pentru câteva zile.

El i-a întins o carte de vizită neagră, fără nume, doar cu un număr de telefon.

— Dacă te sun mâine, răspunzi. Și spui „Da, dragă”. Nimic mai mult.

Viorica a privit bucata de carton ca și cum ar fi fost o bombă cu ceas.

— Dacă nu răspund?

El s-a apropiat, iar vocea lui a devenit gravă.

— Atunci vei regreta. Nu pentru mine… ci pentru tine.

Apoi a dispărut în ploaie, lăsând-o singură cu gândurile ei.

În noaptea aceea, Viorica n-a dormit deloc. Mintea îi zbura între frică și curiozitate. Cine era bărbatul acela? Un infractor? Un om puternic? Sau poate cineva care, ca și ea, purta o mască?

Dimineața a găsit-o pe canapea, cu ochii roșii de oboseală. Pe telefonul ei, la ora 9 fix, a apărut un mesaj:
„Pregătește-te. Avem o întâlnire. Soțul tău te ia la prânz.”

Inima i s-a strâns. Într-un impuls de neînțeles, s-a îmbrăcat frumos — o rochie simplă, dar elegantă, pantofi cu toc mic, părul prins atent. Când a ieșit din bloc, o mașină neagră o aștepta.

Șoferul a deschis ușa fără un cuvânt. În spate, Andrei stătea relaxat, cu același zâmbet rece.

— Ai venit. Asta e bine, a spus el.

Mașina a pornit, tăcută, iar orașul părea altul. În scurt timp au ajuns la un restaurant scump. Chelnerii îi priveau cu respect, iar Viorica simțea cum toți cred că sunt un cuplu bogat.

— Zâmbește, — i-a spus el încet. — Oamenii te privesc.

— Spune-mi adevărul, — a șoptit ea. — Ce se întâmplă cu tine?

El a lăsat furculița jos și a privit-o direct în ochi.

— Cândva, am avut o familie. O soție, un copil. Cineva mi i-a luat. Azi… eu doar joc un rol. Așa cum o faci și tu.

Cuvintele lui au atins o rană pe care ea o ascunsese adânc. Și-a mușcat buza ca să nu plângă.

— Poate că amândoi merităm o a doua șansă, — a spus ea în cele din urmă.

Andrei a zâmbit pentru prima dată sincer. — Poate că da. Dar lumea noastră nu e făcută pentru povești frumoase.

Câteva minute mai târziu, un bărbat cu o geantă neagră a intrat în restaurant. Privirea lui a trecut peste mese și s-a oprit direct la Andrei.

El s-a ridicat calm. — Rămâi aici, a spus scurt.

Dar Viorica s-a ridicat și ea. — Nu. Ai spus că sunt soția ta. Și o soție nu fuge.

Bărbatul din geantă s-a apropiat, iar totul părea că se va termina prost. Însă în acel moment, Viorica a făcut ceva ce nici ea nu și-ar fi imaginat vreodată: i-a trântit geanta peste față celui care se apropia și a strigat la chelneri să cheme poliția.

Andrei a profitat de clipa de confuzie, l-a imobilizat pe bărbat și a scos un mic dispozitiv din buzunarul lui.

— Tocmai mi-ai salvat viața… din nou, — i-a spus el, respirând greu.

Viorica zâmbea, tremurând. — Poate că nu sunt chiar atât de invizibilă, până la urmă.

El a privit-o lung. — Nu. Ești exact femeia pe care o căutam.

Și pentru prima dată, în ochii ei s-a aprins o lumină pe care nici ploaia, nici lumea nu mai puteau stinge.