âinele a sărit în fața mașinii și era cât pe ce să fie lovit de un camion

În sac era o mișcare ușoară. La început, șoferul a crezut că i se pare, dar apoi a auzit un scâncet slab. S-a lăsat pe vine, cu respirația tăiată, și a desfăcut complet sacul. Înăuntru, învelit într-o pătură murdară, era un pui de câine, abia născut, care tremura și abia respira.

Bărbatul s-a uitat la câinele alb-negru. Era clar că era mama. Lătra, plângând aproape, și dădea din coadă speriată, apropiindu-se și mirosind puiul.

— Doamne… cine-ar putea face una ca asta? — a spus el încet, cu vocea tremurândă.

Șoferul se numea Ion și era un om simplu, de la țară. Văzuse multe la viața lui, dar așa ceva nu-i mai fusese dat. A luat puiul în palme, îl simțea cald și neputincios. Mama câine se uita la el cu ochii plini de rugăminte, iar Ion a simțit o înțepătură în inimă.

L-a dus pe marginea drumului, sub un copac, și a desfăcut complet sacul. Înăuntru erau, de fapt, doi pui. Unul nu mai mișca. Ion a oftat greu și s-a uitat la cel viu, care scâncea slab, căutându-și mama.

— Uite, măi micule… ai noroc că m-a oprit maică-ta, că altfel… — a rostit el, ștergându-și fruntea.

Apoi s-a uitat la ceas. Avea de livrat marfa la Pitești până la prânz. Dacă mai întârzia, risca o amendă de câteva sute de lei. Dar ceva în el nu-l lăsa să plece. A deschis portiera și a luat o sticlă cu apă.

— Hai, frumoaso, adă-l înapoi, uite, bea nițică apă și tu, că sigur n-ai pus nimic în gură de azi dimineață, — i-a spus blând câinelui.

Apoi a luat un prosop din cabină și a înfășurat puiul. Câinele-mamă i-a urmat fiecare mișcare, dând din coadă și scâncind. Ion i-a pus pe amândoi în cabină, pe scaunul de lângă el.

Pe drum, gândurile îl măcinau. Își amintea de vremea când avea un câine acasă, pe nume Azor, care-l însoțea peste tot. Murise bătrân, în curte, și Ion plânsese ca un copil. Acum, parcă viața îi trimisese alt semn.

Ajuns în oraș, în loc să meargă direct la depozit, a oprit la un cabinet veterinar. A plătit consultația din buzunarul propriu — 180 de lei. Doctorița, o femeie tânără, i-a spus că puiul are șanse bune, dacă e ținut la căldură și hrănit corect.

— Și mama? — a întrebat Ion.

— Mama e epuizată, dar va fi bine. Ați făcut un lucru bun, domnule, ați salvat două vieți.

Cuvintele acelea i-au rămas în minte toată ziua. După ce a terminat livrarea, Ion s-a întors la camion. Câinele stătea liniștit, cu puiul lipit de ea, sub o pătură. Se uita la el cu recunoștință, iar bărbatul a simțit cum i se umezescc ochii.

În acea seară, în loc să doarmă în parcare, cum făcea de obicei, a condus până acasă, în satul lui din Dâmbovița. Când a intrat în curte, soția l-a întâmpinat mirată.

— Iar ai adus ceva de pe drum, Ioane?

El a zâmbit larg. — De data asta, două suflete, Marioara.

Și, pentru prima dată după multă vreme, Ion a simțit că nu mai conduce degeaba prin țară. Că, într-o dimineață obișnuită, un câine și un pui de viață i-au adus aminte ce înseamnă omenia.