A ajuns în râu după parastasul mamei, dar a reușit să iasă la suprafață

„E gata… sigur s-a dus la fund”, a spus Gică, cu o voce joasă, dar liniștită, de parcă vorbea despre o treabă terminată.

Nina a înțepenit. Inima îi bătea atât de tare, încât avea impresia că se aude până sus.

„Nu mai iese de acolo. N-avea cum să înoate”, a răspuns Mariana, cu un oftat scurt. „Oricum, după cât a băut… nici nu și-a dat seama.”

Nina a simțit cum tot sângele i se urcă în cap. Nu mai era doar frigul apei. Era groază. Trădare. Un nod greu în piept.

„Important e că nu ne-a văzut nimeni”, a continuat Gică. „Mâine dimineață o caută… și o găsesc mai jos. Se spune că a alunecat. Simplu.”

„Și casa?” a întrebat Mariana, mai încet.

„Casa rămâne pe numele meu. Și terenul. Știi bine… maică-sa a trecut totul pe ea. Acum… totul e rezolvat.”

Un râs scurt, rece.

Nina și-a mușcat buza până la sânge. În mintea ei se derulau, una după alta, toate momentele din ultimii ani. Priviri ciudate. Șoapte oprite brusc când intra în cameră. Vizitele dese ale Marianei.

Nu fusese doar închipuirea ei.

„Hai să plecăm”, a spus Gică. „Nu mai avem ce face aici.”

Pașii lor s-au îndepărtat încet.

Nina a rămas nemișcată încă mult timp. Tremura din tot corpul, dar nu mai de frig. Dintr-un amestec de furie și hotărâre.

Nu murise.

Și asta schimba totul.

Cu greu, sprijinindu-se de stuf, a reușit să iasă pe mal, mai jos de locul unde fusese aruncată. Hainele îi erau grele, lipite de corp. Picioarele îi tremurau, dar a început să meargă.

Nu spre casă.

Spre sat.

Prima lumină pe care a văzut-o a fost la casa lui nea Ilie, un bătrân care nu dormea niciodată devreme. A bătut în poartă cu ultimele puteri.

Când a deschis și a văzut-o udă leoarcă, plină de noroi, a încremenit.

„Doamne ferește, fată… ce-ai pățit?”

„Sunați la poliție…” a șoptit Nina, înainte să se prăbușească.

---

Dimineața, toată comuna vuia.

Poliția a venit. Ambulanța. Întrebări. Explicații.

Gică a fost adus pentru declarații. La început calm. Apoi tot mai nervos.

Când Nina a intrat în încăpere, înfășurată într-o pătură, cu fața palidă, dar cu privirea clară, liniștea a căzut ca un zid.

Mariana a început să plângă imediat.

Gică a rămas fără cuvinte.

„Am auzit tot”, a spus Nina, simplu.

Și atunci s-a terminat.

Nu a mai fost nevoie de multe. Declarațiile s-au schimbat. Minciunile s-au încurcat.

În câteva zile, adevărul a ieșit la iveală.

Gică și Mariana au fost arestați pentru tentativă de omor.

Casa a rămas a Ninei.

Dar mai important decât orice, Nina a rămas în viață.

După câteva luni, s-a mutat într-un oraș mai mare. A început de la zero. Nu a fost ușor. Dar era liberă.

Într-o seară, stând pe o bancă, privind un alt râu, liniștit, și-a trecut mâna prin păr și a zâmbit ușor.

Uneori, viața te aruncă în apă rece ca gheața.

Dar dacă reușești să ieși la suprafață…

nu mai ești niciodată aceeași.