Să nu cumva să te așezi la masă cu noi!

— Să nu îndrăznești să te așezi la masă cu noi! Întâi hrănește toată familia, apoi mănâncă în bucătărie, — mârâia soacra, fără să știe că fiul ei instalase camere de supraveghere.

Am încremenit. Abia trecuseră două luni de când mă mutasem cu Stanislav și deja simțeam că trăiesc într-o telenovelă de prost gust. Olga Arcadievna, mama lui, era o combinație între un ofițer de Securitate, o soacră toxică și un evaluator de haine la mâna a doua.

— Unde lucrezi, fetițo? — întrebă Olga Arcadievna, aruncându-mi o privire ca și cum analiza prețul unei rochii aflate la reducere.

Am așezat cu grijă ceașca pe farfurioară. În sufrageria imensă s-a lăsat o tăcere apăsătoare.

— La firma „Garant-Ucet”, mă ocup de contabilitate, — am răspuns calm, fără să-mi cobor privirea.

— Și de când ești acolo?

— De aproape patru ani.

— Și ce funcție ai?

— Sunt contabil-șef.

A râs disprețuitor:

— Contabil-șef la o firmă amărâtă cu ce, cinci angajați? Zece?

— Opt, — am răspuns scurt, fără să mai adaug că aș putea cumpăra o sută de astfel de firme dintr-un foc.

— Și părinții tăi? Unde sunt? — a continuat cu interogatoriul. — Stanislav spunea că o să ne prezinte familia lui.

— Sunt plecați într-o delegație. Tata lucrează în transporturi internaționale, e mai tot timpul plecat.

— Transporturi internaționale? — vocea ei era plină de batjocură. — Adică e șofer de tir?

Stanislav a tușit:

— Mamă!

— Ce „mamă”? Am și eu dreptul să știu de unde vine fata asta.

Am zâmbit. Zâmbetul acela pe care îl am când aș urla, dar aleg diplomația.

— Da, e șofer de tir. Are propria firmă de logistică, douăzeci și patru de camioane și este furnizor oficial pentru trei lanțuri de supermarketuri din Europa.

S-a făcut liniște. Aș fi putut jura că i s-a zbârlit un mușchi pe obraz.

Am continuat, la fel de calmă:

— Mama e avocat. Are un birou în centru și două colaborări internaționale. Dar înțeleg, Olga Arcadievna, probabil că v-ați imaginat altceva. Ceva mai… comod.

Stanislav a încercat să schimbe subiectul, dar mama lui s-a ridicat:

— Nu contează cât câștigați, educația nu se cumpără.

M-am uitat direct în ochii ei:

— Nici bunul simț.

Stanislav a tresărit. M-am ridicat, mi-am cerut scuze pentru ton și m-am dus în bucătărie. Mi-am luat o felie de chec și am mâncat în liniște.

A doua zi, Stanislav a instalat camere în sufragerie și în bucătărie, chipurile pentru „securitate”. De fapt, știa el foarte bine de ce. Timp de două săptămâni a urmărit înregistrările. Într-o seară, când am ajuns acasă, m-a luat de mână și mi-a spus:

— Am văzut tot. Ce îți spune, cum te tratează… Nu meriți asta.

Am ridicat din umeri:

— E mama ta.

— Și tu ești femeia cu care vreau să-mi petrec viața. Mâine ne mutăm.

Am lăsat totul în urmă. O lună mai târziu, înregistrările au ajuns „din greșeală” pe un stick uitat la o reuniune de familie.

De atunci, Olga Arcadievna îmi spune „doamnă” și mă roagă să stau cu ea la masă.

Dar eu mănânc tot în bucătărie. Cu ușa închisă. Și cu zâmbetul larg.