Noaptea dinaintea nunții, bunica mea a apărut la ușa noastră

Respirația ei era grăbită, iar mâinile îi tremurau ușor. În ochii ei am zărit o îngrijorare cum nu mai văzusem niciodată. M-a apucat de braț și m-a tras ușor afară, în aerul rece al nopții.

Pe stradă nu era nimeni. Doar liniștea apăsătoare și lumina palidă a felinarelor.

— Bunico, ce s-a întâmplat? am întrebat cu voce joasă, simțind cum inima îmi bate nebunește.

Ea a scos din geanta veche o fotografie îngălbenită de timp. Pe spate, scrisul ei frumos, cu litere rotunde, purta data: 1983. Am întors fotografia și am rămas fără cuvinte.

Era logodnicul meu. Mai tânăr, dar inconfundabil. Stătea îmbrăcat în costum, cu brațul în jurul unei femei frumoase, îmbrăcată în rochie albă de mireasă.

— Cum e posibil?! am șoptit, simțind cum îmi fuge pământul de sub picioare.

Bunica m-a privit cu ochii umezi.
— Dragă, femeia din poză e mătușa ta. Sora tatălui tău. El s-a însurat cu ea… și a dispărut după câteva luni, lăsând-o cu inima frântă.

Am simțit un nod în gât și o arsură în piept. Am intrat din nou în casă, ținând fotografia strâns în mână. El dormea încă, liniștit, fără să știe că adevărul îl va lovi în câteva clipe.

Am aprins lumina din sufragerie și m-am așezat pe canapea. Bunica stătea lângă mine, cu mâinile împreunate. Am privit îndelung inelul de logodnă strălucind pe degetul meu. Fiecare amintire cu el, fiecare promisiune, părea acum o minciună.

Când s-a trezit și a venit în cameră, am pus fotografia pe masă, fără un cuvânt. Fața i s-a schimbat imediat. A încercat să spună ceva, dar am ridicat mâna, oprindu-l.

— Nu vreau scuze, i-am spus cu voce fermă. Vreau adevărul.

El a privit în jos, apoi a recunoscut totul. Da, fusese căsătorit cu mătușa mea. Da, fugise. Și da, nu plănuise niciodată să-mi spună.

M-am ridicat, mi-am scos inelul și l-am așezat pe masă. M-am simțit de parcă mi-aș fi desprins o povară de pe suflet. Bunica m-a luat de mână și am ieșit împreună afară, în noaptea rece.

Pe drum spre casa ei, m-am gândit la toate vorbele bătrânilor din sat. „Mai bine singură decât cu omul greșit.” Adevărul doare, dar minciuna rupe sufletul.

A doua zi, în loc de nuntă, am făcut o masă mică în curtea bunicii. Am pus pe masă sarmale, cozonac și vin roșu. Rudele s-au strâns și, deși unii au întrebat ce s-a întâmplat, majoritatea au respectat tăcerea mea.

M-am uitat în jur, la fețele celor dragi, și am simțit o liniște cum nu mai simțisem de mult. Am realizat că iubirea adevărată nu se găsește mereu în povești cu rochii albe și verighete. Uneori se găsește în brațele unei bunici care îți aduce adevărul la ușă, chiar și la ora trei dimineața.

Și în seara aceea, privind apusul din pridvorul casei, am știut că viața mea abia începe.