Trebuia să-i plătească fostei soții însărcinate aproape 5 miliarde de lei

— Mă cheamă Ana, a spus fetița, cu vocea tremurată, dar hotărâtă. Și știu exact unde sunt.

Sala a amuțit. Jurnaliștii uitaseră să mai scrie. Agenții de pază se opriseră la doi pași, nesiguri dacă să o apuce sau nu.

Judecătoarea s-a aplecat puțin în față.

— Ana, de unde ai acest plic?

Fetița s-a uitat direct la Sorin Blaga. El a făcut un pas înapoi fără să-și dea seama.

— De la mama mea. Mi-a spus să-l duc aici dacă i se întâmplă ceva.

Cristina a devenit brusc palidă.

— Ce prostii sunt astea? a șuierat ea. Copilul minte!

Ana a ridicat plicul cu mâinile murdare.

— Mama mea a lucrat la o firmă de-ale lor. Făcea curățenie. A auzit lucruri. A văzut lucruri. Și le-a scris. Totul e aici.

Judecătoarea a făcut semn unui grefier să ia plicul. L-a deschis. A început să citească. La început calm. Apoi tot mai rigid.

— Aceste documente… a murmurat ea. Conțin transferuri bancare, mesaje, dovezi de plăți regulate către o femeie… care nu este doamna Blaga.

Cristina s-a ridicat în picioare.

— Minciuni! Totul e fals!

— Acea femeie este mama mea, a spus Ana. Iar copilul pe care-l poartă doamna… nu este al domnului Radu Blaga.

Un murmur a străbătut sala.

Judecătoarea a ridicat privirea spre Sorin.

— Domnule Blaga, explicați aceste transferuri făcute din conturile dumneavoastră personale.

Sorin a deschis gura. N-a ieșit niciun sunet.

Radu simțea cum i se taie picioarele.

— Sorin… ce înseamnă asta? a întrebat încet.

Cristina a izbucnit:

— Nu contează! Copilul e din timpul căsniciei!

— Ba contează, a spus judecătoarea rece. Foarte mult.

A ordonat suspendarea deciziei. A cerut test ADN. A cerut anchetă penală.

Două luni mai târziu, adevărul a ieșit complet la iveală.

Copilul Cristinei era al lui Sorin. Relația lor durase ani. Averea lui Radu fusese pe punctul de a fi furată sub masca legii.

Procesul s-a întors complet.

Cristina și Sorin au fost trimiși în judecată. Presa i-a distrus. Prietenii au dispărut.

Radu a câștigat totul. Dar cel mai important, și-a recăpătat demnitatea.

Într-o zi friguroasă de noiembrie, a găsit-o pe Ana pe treptele tribunalului.

— Unde o să te duci acum? a întrebat el.

Fetița a ridicat din umeri.

Radu s-a aplecat la nivelul ei.

— Vrei să vii cu mine? Nu ca milă. Ca familie.

Ana a zâmbit pentru prima dată.

Ani mai târziu, Radu Blaga nu mai era cunoscut ca magnatul aproape ruinat, ci ca omul care a construit un centru pentru copiii străzii, folosind exact banii pe care fusese aproape obligat să-i piardă.

Uneori, adevărul vine din cele mai mici mâini.

Și schimbă tot.