Un bărbat în vârstă stătea liniștit pe marginea unui ponton vechi din lemn și pescuia

…pumnul n-a mai apucat să lovească.

Din spatele bătrânului s-a auzit un zgomot scurt, ca un motor turat. În mai puțin de câteva secunde, liniștea lacului a fost spartă de sunetul unei bărci care se apropia în viteză.

Băieții s-au oprit din mișcare.

S-au uitat unii la alții, nedumeriți.

Barca a tras direct la ponton, iar din ea au coborât doi bărbați în uniforme de jandarmi. Unul dintre ei l-a privit pe bătrân și a dat din cap respectuos.

— Bună dimineața, dom’ colonel.

Băieții au înghețat.

Cel cu pumnul ridicat a rămas așa, în aer, fără să mai știe ce să facă.

Bătrânul a oftat ușor și abia atunci s-a ridicat de pe scăunel. Nu părea nici speriat, nici nervos. Doar calm.

— Bună dimineața, băieți, a răspuns el liniștit. — Ați ajuns repede.

— Am fost în zonă, domnule, a spus celălalt jandarm. — Ne-a sunat cineva că sunt probleme pe aici.

Bătrânul a aruncat o privire scurtă spre cei trei.

— Nu e nimic grav, doar niște tineri care cred că lacul e al lor.

Unul dintre băieți a încercat să râdă, dar i-a ieșit un sunet stins.

— Nu… nu e cum pare… noi doar…

— Doar ce? a întrebat jandarmul, apropiindu-se.

Nimeni n-a mai zis nimic.

Vântul a mișcat ușor apa, iar ceața începea să se ridice. Parcă totul devenea mai clar, inclusiv situația lor.

— Actele, vă rog, a spus ferm unul dintre jandarmi.

Mâinile băieților tremurau ușor în timp ce scoteau buletinele. În câteva minute, tonul s-a schimbat complet.

— Deci voi percepeți “taxă” pentru pescuit pe domeniu public? a întrebat jandarmul.

— Nu… adică… noi doar… aveam grijă de loc…

— Aveați grijă? a ridicat o sprânceană celălalt. — Și găleata asta cine a aruncat-o în apă?

Niciun răspuns.

Bătrânul s-a aplecat, și-a strâns undița și a privit liniștit lacul.

— Domnule colonel, a spus unul dintre jandarmi, vreți să depuneți plângere?

Bătrânul a rămas câteva secunde pe gânduri.

Băieții îl priveau cu ochii mari. Pentru prima dată, nu mai erau siguri pe ei. Nu mai aveau zâmbete obraznice. Doar teamă.

— Nu, a spus în cele din urmă bătrânul. — Lasă-i.

Jandarmii s-au uitat surprinși.

— Dar…

— Au învățat deja destul azi, a continuat el. — Nu-i nevoie să le stricăm viața pentru prostia asta.

Tăcere.

Băieții nu mai știau unde să se uite.

— Dar găleata? a întrebat unul dintre jandarmi.

Bătrânul a zâmbit ușor.

— Apa o dă înapoi… sau nu. Nu-i bai. Mai prind eu pește.

Unul dintre băieți a făcut un pas în față, cu capul plecat.

— Ne pare rău…

Bătrânul l-a privit calm.

— Nu mie trebuie să-mi spuneți. Vouă.

Cuvintele au căzut greu.

După câteva minute, jandarmii au plecat, iar băieții au rămas pe ponton, fără chef de glume.

Unul dintre ei a scos tăcut o bancnotă de 100 de lei și a pus-o pe scăunel.

— Pentru găleată…

Bătrânul a ridicat-o și i-a întins-o înapoi.

— Ține-i. Mai bine cumperi ceva pentru ai tăi. Sau… nu mai faceți prostii.

Băieții au dat din cap.

Când au plecat, nu mai vorbeau tare. Nu mai râdeau. Mergeau încet, cu umerii lăsați.

Bătrânul s-a așezat din nou pe scăunel, a aruncat undița în apă și a privit plută.

Lacul era din nou liniștit.

De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dar pentru trei băieți, dimineața aceea le schimbase ceva pe care n-o să-l uite niciodată.