Mă apropii de șaizeci de ani și sunt căsătorită cu un bărbat cu treizeci de ani mai tânăr decât mine

— Doamnă Cârstea, în apa aceea era un sedativ puternic. Nu în cantitate letală, dar suficient cât să vă adoarmă rapid și să vă facă dependentă, fără să realizați.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Timp de șase ani băusem acea apă, seară de seară. Șase ani în care adormeam devreme, fără vise, trezindu-mă mereu obosită, dar convinși că era doar vârsta.

— Ce se întâmplă dacă nu mai beau? am întrebat tremurând.
— Veți fi mai agitată o vreme. Poate insomnii. Dar corpul își va reveni.

Am ieșit din clinică cu genunchii moi. În mașină, am izbucnit în plâns. Tot ce crezusem iubire părea acum o înscenare. M-am gândit la toate serile în care el îmi șoptea cu voce caldă că nu poate dormi fără mine, la toate mângâierile care acum mi se păreau false.

În noaptea următoare, am lăsat paharul neatins pe noptieră.
Edi m-a privit lung.

— Nu bei, iubito?
— Nu, am zis zâmbind ușor. Mi-e bine așa.

Zâmbetul lui s-a strâns puțin, dar nu a spus nimic. În schimb, s-a dus în baie și s-a prefăcut că se spală pe dinți mai mult decât de obicei.

În zilele ce au urmat, am început să observ detalii pe care înainte le ignoram. Laptopul lui era mereu închis când intram în cameră. Telefonul, mereu cu fața în jos. Primea plicuri fără expeditor.

Într-o dimineață, am găsit o hârtie cu datorie de 120.000 de lei, semnată de el. Nu știam nimic despre datorii. Când l-am întrebat, a spus că e o investiție „pentru viitorul nostru”.

Am tăcut. Dar în mine se năștea o hotărâre.

Am început să strâng dovezi: facturi, mesaje, înregistrări. Totul. Apoi, am contactat un avocat discret, un fost coleg al fostului meu soț. El mi-a spus simplu:

— Doamnă, bărbatul ăsta vă controlează viața. Vă adoarme ca să nu întrebați nimic.

Într-o seară, am pregătit eu paharul de apă. Cu miere, mușețel și nimic altceva. I l-am dus zâmbind.

— Bea tu primul, Edi. Ai nevoie mai mult ca mine.

A râs. Dar în clipa în care a dus paharul la buze, mâna i s-a oprit. M-a privit fix, cu o privire rece cum nu-i mai văzusem.

— Ce vrei să spui cu asta, Lilia?
— Că știu.

Pentru o clipă, am crezut că mă va lovi. Dar în loc de asta, a trântit paharul și a ieșit pe ușă.

Nu s-a mai întors.

Câteva zile mai târziu, avocatul m-a sunat: fusese prins încercând să scoată bani dintr-un cont comun, folosind o procură falsă. Poliția l-a reținut.

Am simțit un amestec ciudat de rușine și ușurare. Mă rușinam că am putut iubi atât de orbește, dar eram recunoscătoare că încă trăiam.

Astăzi, la aproape șaizeci de ani, beau tot apă caldă cu miere și mușețel înainte de somn. Dar o fac singură. O fac pentru mine.

Pentru prima dată după mult timp, dorm liniștită — nu pentru că altcineva îmi spune că trebuie, ci pentru că știu că am avut curajul să mă trezesc.